Saturday , May 4 2024

4 șoferi reținuți de polițiștii suceveni într-o singură zi

 Duminică în jurul orei 03:20, un bărbat  în vârstă de 28 de ani, din localitatea Lipoveni, a condus un motociclu din direcția cartierului Burdujeni înspre centrul municipiului Suceava, având ca pasager pe un alt bărbat în vârstă de 31 de ani, tot din Lipoveni, județul Suceava. Ei erau însoțiți de un al treilea bărbat, care conducea la rândul său un moped, care însă nu avea plăcuțe de înmatriculare. Cel din urmă a acroșat scuarul de pe marginea părții carosabile și a căzut, suferind leziuni corporale. Ulterior producerii accidentului rutier, conducătorul de moped de 28 de ani și pasagerul l-au așezat pe celălalt conducător de motociclu care a suferit leziuni pe scuar, după care și-au continuat deplasarea, pasagerul preluând mopedul condus anterior de către victimă.

S-a stabilit că ambele mopede aparțin bărbatului de 28 ani, acestea nefiind înmatriculate. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Celălalt conducător de moped a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar victima a fost testată cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat,  conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. În urma activităților investigative și de cercetare penală desfășurate de către lucrători din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, luni, 3 octombrie, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei trei suspecți. Aceștia au fost audiați cu respectarea drepturilor procesuale, iar prin ordonanță a fost dispusă reținerea acestora pentru 24 ore, fiind introduși în Arestul Suceava. Cercetările sunt continuate de către organele de poliție judiciară din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier.

De asemenea, tot luni, a fost reținut și un șofer care în noaptea de duminică spre luni a fost prins băut la volanul unei mașini pe str. Humorului din  Șcheia. În urma analizelor efectuate, acesta avea o alcoolemie de 1,84‰ alcool pur în sânge la ora 00:50 și de 1,62‰ alcool pur în sânge la ora 01:50, conform buletinului de analiză toxicologică emis de către Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava.

Suspectul a fost audiat  cu respectarea drepturilor procesual-penale, iar ulterior, prin ordonanța din data de 03.10.2022, lucrătorii SPR9 Șcheia au dispus reținerea acestuia, pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:

Nu vă urcaţi sub nici o formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

Consumul de alcool și drog constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!

Nu vă riscați viața, libertatea și viitorul! Respectați legea!

Vezi si

Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paști. Programul complet al Iulius Mall de Sărbători

De Paște ne întâlnim cu bucurie și recunoștință pentru a celebra nu doar renașterea primăverii, …