Friday , April 26 2024

200 de copii refugiați ucrainieni pe teritoriul județului Suceava, integrați în comunitate cu ajutorul Fundației Te Aud România și United Way România

Activitățile directe cu beneficiarii au în vedere derularea de ateliere de educație non formală, sesiuni de consiliere de grup cu părinți și copii, dar și desfășurarea a trei tabere de zi pe tematici ca Integrare prin sport, Sport și Artă și învățarea limbii engleze prin joc.

Fundația Te Aud România desfășoară în perioada septembrie – noiembrie a.c. proiectul ”Integrare Fără Frontiere”, menit să sprijine integrarea socială în comunitate a aproximativ 200 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, din categoria copiilor refugiați ucrainieni pe teritoriul județului Suceava. Intervenția este sprijintă de Fundația United Way România, în cadrul granturilor de susținere a persoanelor ce se adăpostesc de război.

”Integrarea socială, educația și sănătatea sunt cele trei mari domenii in care United Way România intervine pentru a asigura tuturor o comunitate prosperă. În colaborare cu Fundația Te Aud România, reușim să ajutăm atât la integrarea socială a refugiațior ucraineni din Suceava, cât și la educația, prin activități non-formale, a copiilor care au fugit din calea războilui. Suportul emoțional primit de părinți si copii si activitățile la care participă îi ajută să-și regăsească echilibrul și să se simtă bineveniți în comunitatea noastră”, declară Adriana Dobrea, Director Executiv United Way România.

Organizația humoreană s-a implicat încă din martie a.c. în a oferi sprijin refugiaților ucrainieni de pe teritoriul României, și nu numai, având mai multe proiecte care au însemnat intervenții punctuale sau sprijin pe perioada de tranzit prin România a acestora.

Pentru a realiza componenta de integrare socială și a preveni segregarea grupului țintă, proiectul ”Integrare Fără Frontiere” va implica și 45 de copii și tineri din comunitățile locale ale județului Suceava. Activitățile directe cu beneficiarii au în vedere derularea de ateliere de educație non formală, sesiuni de consiliere de grup cu părinți și copii, dar și desfășurarea a trei tabere de zi pe tematici ca Integrare prin sport, Sport și Artă și învățarea limbii engleze prin joc.

”Activitățile non formale și dezvoltarea socială prin sport sunt direcții importante ale organizației noastre, fapt datorită căruia ne-a fost ușor să integrăm acest grup vulnerabil în programele și campaniile fundației. Mă bucur mult că, odată cu derularea acestor intervenții, vom putea dovedi încă o dată rolul sportului de a  rezolva numeroase probleme sociale, dacă acestea sunt organizate țintit și cu obiective clare în minte. țin să mulțumesc pe această cale Fundației United Way care sprijină acest proiect”, a transmis Gabriela Popescu, președintele Te Aud România.

United Way România sprijină anual peste 11.500 de persoane în dificultate, cu susținerea a peste 3.500 de donatori individuali, 40 de donatori majori și peste 100 de companii. (O. N.)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …