Thursday , May 9 2024

2.000 de pachete cu țigări în valoare de 22.000 de lei, găsite de polițiști în trei saci de rafie, în portbagajul unei mașini

O patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control miercuri seară, în jurul orei 21.30, pe DN 17A din comuna Sucevița, un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani din comuna Straja.

În urma controlului autoturismului, polițiștii au găsit în portbagaj trei saci din rafie ce conțineau 2.000 de pachete cu țigări de proveniență extracomunitară, bunuri pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență.

Țigările în valoare totală de circa 22.000 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă. (O.S.)

Vezi si

Ștrandul se va deschide pe 15 mai, dacă vremea nu va fi capricioasă

Ștrandul Sucevei ar putea fi deschis la data de 15 mai. Un anunț în acest …