Friday , April 26 2024

14 unități școlare din județ vor începe a doua săptămână de școală în scenariul roșu

secretarasite


Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit în ședință în cursul zilei de vineri pentru a aproba funcționarea unităților de învățământ după noile scenarii, modificate în urma înregistrării de cazuri de infectare cu COVID în aceasta săptămână.

Potrivit unei informări transmise de Prefectura Suceava, au adoptat scenariul roșu de funcționare 14 unități de învățământ din județ. Este vorba despre Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu” Fălticeni, Colegiul Tehnic ”Lațcu Vodă” Siret, Școala Gimnazială ”Petru Mușat” Siret și Grădinița cu Program Normal Siret, Școala Gimnazială nr. 2 Vatra Dornei, Școala Gimnazială ”Aurelian Stanciu” Salcea, Școala gimnazială ”Cristofor Simionescu” Plopeni, Școala primară ”Constantin Diaconu” Mereni, Grădinița cu program normal Plopeni, Școala gimnazială ”Mandache Leocov” Prelipca și Școala gimnazială ”Costache Iacob” Văratec, Școala Gimnazială Ciocănești și Grădinița cu Program Normal Ciocănești.

secretarasite
Doar în cazul acestor ultime două unități adoptarea scenariului roșu nu este generată de înregistrarea de cazuri COVID, ci de nefinalizarea lucrărilor de reabilitare a spațiilor de învățare. ” Școala Gimnazială <Ion Creangă> Suceava, care a funcționat în prima săptămână din acest an școlar în scenariul roșu, pentru a se finaliza lucrările de reabilitare, intră de luni în scenariul hibrid”, a precizat inspectorul școlar general Grigore Bocanci.

secretarasite

Datele furnizate de Direcția de Sănătate Publică Suceava arată că, la nivelul județului Suceava, în urma analizelor efectuate, au fost depistate până acum 49 de cazuri de COVID în rândul angajaților din sistemul de învățământ. 41 dintre acestea sunt cadre didactice, unul este inspector școlar și 7 sunt angajați din categoria personal nedidactic și auxiliar. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, vineri, 18 septembrie, nu a mai fost raportat niciun caz nou în rândul personalului din învățământ, iar până acum niciun elev nu a fost depistat ca fiind infectat cu noul tip de coronavirus. (O. NUȚU)

Vezi si

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Crucea

Miercuri seara, la ora 19.40, pe drumul forestier Bârnărel, pe raza comunei Crucea, polițiștii au …