Monday , April 29 2024

11 persoane implicate într-un grav accident la Drăgușeni. A fost activat Planul Roșu de Intervenție (FOTO)

UPDATE 2: Unui bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani i s-au aplicat manevre de resuscitare si apoi a fost preluat de o  ambulanța SMURD TIM pentru a fi transportat catre un spital din Iasi. Traficul a fost reluat in jurul orei 21.45.

UPDATE: În urma evaluării făcute de cadrele medicale sosite la fața locului, o victimă este inconștientă, iar celelalte 10 au diferite traumatisme. În momentul de față, primesc îngrijiri medicale și sunt stabilizate, urmând a fi transportate la spital.

Duminică, în jurul orei 18:30, pe DN2 (E85), pe raza comunei Drăgușeni a avut loc un accident rutier cu implicarea unei autoutilitare și a altor două autoturisme.

S-a constituit o echipă operativă formată din polițiști rutieri din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, dar și din cadrul Serviciului Rutier IPJ Suceava, iar din primele verificări s-a constatat faptul că șoferul unei autoutilitare în care se mai aflau 4 persoane și care se deplasa din direcția Fălticeni către Roman a pătruns pe contrasens, unde a lovit succesiv două autoturisme care circulau în coloană din sens opus.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a 2 bărbați (pasageri în autoutilitara care a pătruns pe contrasens), dar și rănirea ușoară a celorlalți 2 pasageri din autoutilitară și a șoferului acesteia (toți bărbați, din zona orașului Cajvana, care se deplasau pentru lucrări în construcții pe raza județului Vrancea).

De asemenea, din celelalte două autoturisme implicate a rezultat rănirea a 4 adulți și 2 copii, care la o primă evaluare nu par să aibă probleme majore.

Conform ISU Suceava, pentru o optimă gestionare a situatiei, la nivelul judetului Suceava a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului au fost alocate două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, 8 ambulanțe SAJ, 3 echipaje SMURD și un elicopter.

Din primele date oferite de polițiștii aflați la fața locului, cauza pătrunderii pe contrasens ar fi un ușor derapaj în condiții de carosabil umed pe fondul vitezei excesive, nefiind însă exclusă nici utilizarea în timpul condusului a unor mijloace sau dispozitive de natură a distrage atenția la volan.

Toți șoferii urmează sa fie testați cu aparatul etilotest și sa le fie prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă niciunul nu prezintă halenă alcoolică.

La acest moment circulația este blocată pe ambele sensuri.

Se desfășoară cercetări petru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (O.S.)

Vezi si

Trei mențiuni pentru elevii suceveni, la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, clasele IX- XII, a fost organizată de Inspectoratul …