Saturday , April 27 2024

Zelenski dă primul bilanț al pierderilor la 2 ani de conflict: „31.000 de militari ucraineni au murit în acest război”

Cel puţin 31.000 de militari ucraineni au fost ucişi în războiul cu Rusia, a declarat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Este primul bilanț oficial anunțat de autoritățile de la Kiev de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie 2022. „31.000 de militari ucraineni au murit în acest război. Nu 300.000 şi nici 150.000, cum spun Putin şi cercul său de mincinoşi”, a declarat Volodimir Zelenski duminică, la o conferinţă de presă, potrivit AFP.

„Dar fiecare dintre aceste pierderi este o mare pierdere pentru noi”, a subliniat şeful statului ucrainean. Victoria Ucrainei împotriva Rusiei „depinde de voi”, a mai spus preşedintele ucrainean, adresându-se aliaţilor din Occident.

El s-a declarat „sigur” că Congresul american va aproba până la urmă ajutorul financiar pentru Ucraina. „Problema dacă Ucraina va pierde, dacă situaţia va fi foarte dificilă şi dacă va exista un număr mare de victime depinde voi, de partenerii noştri, de lumea occidentală”, a subliniat în această conferinţă de presă. Zelenski a adăugat apoi că este sigur că acesta (votul Congresului american – n.r.) va fi pozitiv”.

Zeci de mii de civili au fost ucişi în părţile ocupate ale Ucrainei, a mai arătat liderul de la Kiev. Pierderile pe front sunt un secret bine păstrat atât de către Ucraina, cât şi de către Rusia. Washingtonul estimează pierderile militare ale Ucrainei la 70.000 de morţi şi aproape de două ori mai mulţi răniţi. De cealaltă parte, armata rusă a pierdut cel puțin 75.000 militari, confirmați uciși, potrivit unei investigații realizate de două publicații ruse independente – Meduza și Mediazona. Numărul militarilor uciși a fost stabilit din analizarea și compararea datelor institutului rus de statistică, ale registrului notarial de evidență a succesiunilor și a rubricilor de decese din ziare.

 

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …