Saturday , April 27 2024

VIDEO. Fenomen rar în statul New York: Furtună de zăpadă însoțită de fulgere și tunete

O furtună de zăpadă cu tunete şi fulgere, un fenomen meteorologic rar pe timp de iarnă, s-a înregistrat joi seară la Buffalo, în vestul statului New York, care se află sub avertizarea unui episod extraordinar de iarnă, zpăezile anunțate urmând să atingă 1,5 metri relatează CNN.

Aproximativ 6 milioane de persoane din cinci state din zona Marilor Lacuri – de la Wisconsin la New York – se aflau vineri sub alertă de ninsoare.

Potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, în Buffalo, al doilea oraş ca mărime din statul New York, sunt prognozate căderi de zăpadă „istorice” de peste 1,5 metri, însoţite de temperaturi foarte scăzute.

În zonele din jurul oraşului Buffalo, s-ar putea depune 5 cm de zăpadă pe oră, ceea ce ar însemna că regiunea va avea parte în doar câteva ore de zăpada pe care o are în mod obişnuit într-o lună. Este o prognoză nemaiîntâlnită în ultimii 20 de ani.

Vineri, un utilizator Twitter a auzit în Buffalo sunetul unui tunet.

Zăpada cu tunete este un fenomen rar, care se întâlneşte doar în cele mai puternice furtuni de iarnă, cum ar fi nor’easter (furtuni specifice coastei Atlanticului de Nord), viscole intense şi aşa-zisele „cicloane bombă”. Fenomenul rar de furtună cu fulgere şi tunete pe timp de iarnă este explicabil prin instabilitatea atmosferică accentuată, care necesită aer cald. Acest lucru se întâlneşte des primăvara şi vara, dar nu la fel de mult în timpul furtunilor de zăpadă din timpul iernii. Mecanismele care stau la baza ninsorii torenţiale sunt aceleaşi ca în cazul furtunilor obişnuite – e nevoie de o combinaţie de umiditate deasupra suprafeţei Pământului, instabilitate în aer şi un mecanism de curenţi ascendenţi.

Iar acolo unde există tunet, există şi fulgere, numai că dincolo de privelişetea seducătoare, există şi un grad de pericol, aşa că oamenii ar trebui să rămână la adăpost. Totuşi, fulgerele asociate cu furtunile de zăpadă sunt mult mai puţin frecvente decât în timpul furtunilor de vară şi sunt, în general, descărcări de la nor la nor, spre deosebire de trăsnete, când descărcarea are loc cu solul.

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …