Sunday , April 28 2024

Un preot român de pe Muntele Athos a împușcat un muncitor, tot român, încercând să omoare o pisică

Un preot român de pe Muntele Athos a scos pușca să tragă după o pisică, însă l-a nimerit pe un muncitor, tot român, care a ajuns, rănit grav la picioare, la spital în Grecia.

Potrivit stirileprotv.ro, totul s-a întâmplat săptămâna trecută, când muncitorul, care este și el român, din comuna Tudora, județul Botoșani, stătea pe o bancă, iar pisica stătea lângă el. Înfuriat din cauza animalului, preotul s-a dus și a luat pușca de vânătoare, a încărcat-o și a tras.

„Ea a venit la picioarele mele. Eu m-am ridicat de pe bancă, m-am dus la vreo trei metri. Mâța a fugit de acolo. El s-a dus la centrală, a luat arma de vânătoare, a încărcat-o și s-a auzit ‘poc’.”, a povestit muncitorul, care lucrează de 2 ani la un schit de pe Muntele Athos.

El a fost rănit la ambele picioare și a ajuns la spital, unde la îndemnul preotului ar fi spus că s-a rănit la o vânătoare de mistreți. Prelatul i-ar fi zis că va avea grijă de el și-l va trimite în țară, însă l-a abandonat în spital.

Totul a ieșit la iveală când pe fir a intrat familia. A fost contactat consulatul României și muncitorul a dat o nouă declarație poliției, de această dată spunând adevărul.

Pisica a scăpat nevătămată, însă nu același lucru se poate spune despre român, care susține că picioarele i-ar putea fi chiar amputate.

Vezi si

Serviciile secrete americane consideră că Putin probabil nu a ordonat uciderea lui Navalnâi

Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat …

One comment

  1. Da ce a avut preacuviosul popa cu pisica?
    Si de ce a impuscat aproapele pe care trebuia sa il iubeasca asa cum scrie la kamasutra sau la biblie ca nu e clar…