Saturday , April 27 2024

Ucraina mizează pe războiul asimetric pentru a compensa inferioritatea sa pe front

Ucraina recurge tot mai mult la tactici de război asimetric prin care lovește nave și avioane militare rusești, precum și ținte importante pentru logistica armatei ruse, cum ar fi rezervoare de petrol și infrastructura feroviară, încercând astfel să compenseze superioritatea pe care o dețin pe frontul terestru trupele ruse, care înaintează pe mai multe sectoare ale frontului profitând de deficitul de muniție de artilerie de care suferă Kievul din cauza furnizării cu întârziere a ajutorului militar occidental, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Forțele aeriene ucrainene susțin că săptămâna trecută au doborât în fiecare zi câte un avion de luptă rusesc (majoritatea avioane de vânătoare-bombardament Sukhoi SU-34) și în total 15 pe parcursul lunii februarie. Unii experți cred că Ucraina a reușit această performanță după ce a desfășurat aproape de linia frontului sisteme antiaeriene amplasate anterior mai în spate pentru a-și proteja ariergarda și a risca mai puțin distrugerea acestor sisteme. Pe de altă parte, aviația militară rusă și-a intensificat operațiunile, în special în asaltul asupra orașului Avdiivka, expunându-se astfel mai mult riscurilor.

Un succes notabil al armatei ucrainene a fost luna trecută doborârea unui al doilea avion rusesc de avertizare timpurie A-50. Mai multe avioane de vânătoare ucrainene au fost doborâte anterior de cele rusești cu ajutorul asistenței oferite de aparatele A-50, care pot urmări simultan 150 de ținte pe o rază de 230 de kilometri.

Cele mai recente episoade ale acestui război asimetric au avut loc marți, când o navă de patrulare rusă a fost distrusă cu drone navale în apropierea strâmtorii Kerci, potrivit serviciului de informații militar ucrainean GUR.

În aceeași zi Kievul a revendicat și un atac cu dronă asupra unui rezervor de petrol în regiunea rusă Belgorod învecinată cu Ucraina. Astfel de atacuri ucrainene asupra infrastructurii petroliere rusești (rezervoare și rafinării) au loc cu regularitate, fiind genul de atacuri în care drone cu cantități mici de explozivi au potențialul de a produce daune semnificative și în același timp să perturbe logistica armatei ruse.

O gară din regiunea rusă Kursk a fost de asemenea lovită marți de drone ucrainene, după ce luni un pod feroviar din regiunea rusă Samara a fost avariat de o explozie.

Dar în pofida rezultatelor bune pe care le dau aceste tactici de război asimetric, ele nu opresc ofensiva terestră a armatei ruse, însuși președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizând că soarta țării sale depinde în mare măsură de noul ajutor american de peste 60 de miliarde de dolari încă blocat în Congresul SUA.

“Anul acesta, dacă nu primim nimic, nu vom avea niciun succes”, a spus Zelenski într-un interviu acordat postului CNN. El a avertizat de asemenea asupra riscului pierderii controlului asupra rutelor recuperate de Ucraina în Marea Neagră dacă SUA nu furnizează mai multe sisteme antiaeriene și mai multe rachete antiaeriene, stocul de astfel de rachete de care dispune Kievul fiind diminuat de atacurile rusești cu drone și rachete, la care se adaugă activitatea intensificată a antiaerienei ucrainene asupra avioanelor de luptă rusești în zona frontului.

În acest timp, armata rusă își continuă înaintarea la vest de fosta redută fortificată ucraineană din orașul Avdiivka pe care l-a ocupat luna trecută și nu a permis armatei ucrainene să-și stabilească o linie defensivă la vest de acest oraș, a spus marți ministrul rus al apărării Serghei șoigu la o o reuniune cu Statul Major al armatei ruse.

“După fuga militarilor ucraineni din bastionul Avdiivka, gruparea militară rusă nu le-a permis să se fixeze pe linia Petrovske-Lastocikine-Severne și continuă să împingă inamicul spre vest”, a susținut șoigu. După ce au ocupat Avdiivka, trupele ruse au păstrat inițiativa în regiunea Donețk și au ocupat de asemenea o serie de sate la vest de acest oraș.

De partea sa, Ucraina a descris situația din acest sector al frontului drept “dinamică” și “tensionată”, susținând la rândul ei că pe alocuri a reușit să recupereze din teritoriul pierdut și că situația se “stabilizează” pe frontul de la vest de Avdiivka.

Președintele Zelenski îl așteaptă acum pe noul comandant-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, să se întoarcă de pe frontul din estul Ucrainei cu “propuneri precise” pentru efectuarea unor schimbări în operațiunile din zonă, inclusiv înlocuirea unor comandanți.

Sîrski însuși a publicat pe canalul său de Telegram unele constatări făcute pe front. El a observat acolo că unele unități ucrainene reușesc să respingă inamicul, în timp ce altele, cu aceleași arme și efective, nu reușesc, menționând că pe ansamblu situația pe front “rămâne dificilă, dar este sub control”.  (Agerpres)

Vezi si

Serviciile secrete americane consideră că Putin probabil nu a ordonat uciderea lui Navalnâi

Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat …