Friday , April 26 2024

Trump sugerează că FBI ar fi „plantat” probe în timpul percheziției de la Mar-a-Lago

Donald Trump a sugerat miercuri pe rețeaua sa de socializare că Biroul Federal de Investigații (FBI) ar fi „plantat” probe împotriva sa, contestând faptul că nimeni nu a fost lăsat să se apropie de zonele percheziționate în locuința sa din Florida la începutul acestei săptămâni, potrivit Le Figaro, preluat de G4Media.

„FBI și alți agenți guvernamentali federali nu au lăsat pe nimeni, nici măcar pe avocații mei, să se apropie de zonele care au fost percheziționate și examinate în timpul percheziției de la Mar-a-Lago”, s-a plâns republicanul pe platforma sa Truth Social. „Au rugat pe toată lumea să părăsească locul, au vrut să fie singuri, fără martori care să vadă ce fac, iau sau, sper că nu, „plasează””, a acuzat el. „De ce au insistat cu tărie ca nimeni să nu-i observe și să-i scoată pe toți afară?”, a insistat Donald Trump.

Luni seara, poliția federală a efectuat o percheziție spectaculoasă la reședința miliardarului din Florida, provocând un val de indignare în rândul conservatorilor. Niciodată până acum un fost ocupant al Casei Albe nu a mai fost supus unei astfel de proceduri judiciare.

Donald Trump, care cochetează ostentativ cu o nouă candidatură în 2024 și care își susține nevinovăția în fiecare dintre aceste cazuri, susține că face obiectul unei vânători de vrăjitoare și a denunțat o „persecuție politică”.

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …