Sunday , May 5 2024

Strategia UE: Vaccinarea anti-COVID a cel putin 40% din populatie

Statele membre ale Uniunii Europene, Regatul Unit si partenerii UE au ajuns la un acord asupra unui plan de vaccinare impotriva covid-19 care prevede vaccinarea a cel putin 40% din populatiile lor, relateaza Reuters.

Aceasta initiativa ar putea sa afecteze un proiect de vaccinare al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) care vizeaza sa cumpere initial vaccinuri pentru 20% dintre persoanele cele mai vulnerabile din lume, prin intermediul unui sistem de achizitionare mondial.

“Luarea in calcul a tuturor grupurilor de risc va face probabil ca 40% din populatie sa fie tintita, in functie de situatie si de demografia tarilor”, se arata in document, adoptat la sfarsitul lui iulie de catre experti in domeniul sanatatii din statele membre UE, Regatul Unit, Elvetia, Norvegia si tarile din Balcani.

Potrivit documentului UE, “grupurile prioritare” reprezinta peste 200 de milioane de persoane din cei 450 de milioane de locuitori ai UE, inclusiv persoane cu boli cronice, persoane in varsta si profesionistii din sanatate.

Persoanele sanatoase care muncesc in servicii publice esentiale – precum educatia si transporturile publice – sunt de asemenea incluse in grupurile prioritare, in pofida faptului ca o estimare a numarului acestora nu este disponibila in document.

Obiectivul planului este sa se ajunga la o imunitate colectiva a populatiei UE – un lucru care ar putea fi atins prin noi campanii de vaccinare, odata atins obiectivul de 40%. Comisia Europeana (CE) a anuntat in mai multe randuri ca sustine o abordare globala si inclusiva a vaccinarii impotriva covid-19. Cu toate acestea, ea pune in aplicare ceea ce poate fi considerat un echivalent al unei strategii “Europe First”, care da prioritate populatiei europene.

CE le-a cerut celor 27 de state membre UE sa nu cumpere vaccinuri in cadrul unui program de achizitionare al OMS si sa recurga exclusiv la un plan alternativ al UE, pe care-l considera mai rapid si mai putin costisitor.

ziare.com

Vezi si

150.000 de soldaţi ruşi ucişi în războiul din Ucraina

Aproximativ 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, …