Tuesday , May 14 2024

Putin declară că nu va recunoaște republicile separatiste din Ucraina, pentru că ar încălca Acordul de la Minsk

Președintele rus a luat act de cererea Dumei de Stat care cere recunoașterea republicile separatiste Donețk și Lugansk, dar o astfel de măsură ar încălca Acordul de la Minsk, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, miercuri.

Întrebat dacă Vladimir Putin va răspunde afirmativ cererii Dumei de Stat, Peskov a răspuns: „Nu există reguli clare în această chestiune. Președintele a primit cererea, a reacționat la ea, a luat-o în considerare”. El a subliniat, însă, că „recunoașterea acestora nu este în conformitate cu Acordurile de la Minsk”, conform TASS.

Potrivit acestuia, cererea Dumei de Stat arată care este starea de spirit a parlamentarilor și a opiniei publice.

”Cu toate acestea, președintele a subliniat că este esențial e să ne concentrăm eforturile pe rezolvarea situației din sud-estul Ucrainei și că acest lucru nu se poate face decât prin eforturi pentru a ușura punerea în aplicare a măsurior Acordului de la Minsk”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Amintim că deputaţii ruşi au votat, marţi, un apel către preşedintele Vladimir Putin pentru ca Rusia să recunoască independenţa teritoriilor separatiste proruse care luptă, cu sprijinul Moscovei, împotriva armatei ucrainene în estul Ucrainei de opt ani. Este vorba despre Doneţk şi Lugansk.

 

 

Vezi si

Evadare spectaculoasă pe o autostradă din Franța. Un convoi a fost atacat, doi polițiști au murit

O evadare spectaculoasă a avut loc pe o autostradă din Franța. Un convoi care transporta …