Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a fost diagnosticat cu Covid-19

reportersite
24 octombrie 2020, 5:40

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a fost depistat pozitiv cu Covid-19, însă se simte bine, au anunțat oficialitățile de la Varșovia citate de Reuters.

„Președintele a fost testat ieri pentru coronavirus. Rezultatele au fost pozitive. Președintele este bine și suntem în permanent contact cu serviciile medicale relevante”, a precizat un oficial al administrației prezidențiale, Blazej Spychalski, citat de Reuters.

Duda, 48 de ani, are mai mult un rol formal ca președinte, însă are drept de veto în ceea ce privește legislația. În plus, el este aliat al partidului naționalist aflat la putere Lege și Justiție (PiS).

Polonia închide restaurantele și barurile pentru două săptămâni iar adunările publice vor fi limitate la cinci persoane, a anunțat vineri premierul Mateusz Morawiecki după ce autoritățile au raportat un nou record de 13.632 de infecții înregistrate în ultimele 24 de ore.

Oficialii speră că noile măsuri vor încetini răspândirea coronavirusului, avertizând că fără acestea numărul de contagieri zilnice ar putea urca până la 25.000.

HotNews