Tuesday , May 7 2024

Presa britanica: “Cameron a fost trimis in spate, ca un scolar neascultator”

Fotografia de grup de la finalul summitului UE de luni seara este foarte expresiva, scriu cei de la Daily Mail. La summitul de luna trecuta, David Cameron se afla chiar langa Nicolas Sarkozy. Luni seara … el era la cativa metri departare.

Acest summit a fost vazut de analisti ca o oportunitate de a reface ruptura provocata de premierul Marii Britanii atunci cand a votat impotriva tratatului, in decembrie 2011. Cu toate acestea, si de aceasta data, englezul si francezul s-au certat, aruncandu-si vorbe grele pe marginea noului tratat european.

Astfel, Cameron a fost fortat sa contraatace, pentru a-si apara imaginea, dupa ce presedintele Frantei l-a “lovit”, spunand ca Anglia nu are industrie. Asa ca premierul l-a acuzat pe Sarkozy ca minte, ca sa isi sporeasca sansele de a castiga un nou mandat la prezidentiale – aratand ca Anglia are un sector industrial chiar mai mare decat al Frantei.

Atmosfera tensionata a liderilor europeni este intarita chiar si de imaginea surprinsa in fotografia finala de grup, mai scriu cei de la Daily Mail. La summitul din decembrie 2011, David Cameron a stat chiar langa Nicolas Sarkozy, ceea ce nu s-a mai intamplat si luni seara.

De altfel, premierul britanic a trebuit sa suporte o rafala de critici si din partea presedintelui Comisiei UE, Jose Manuel Barroso, care a spus despre rata somajului din Marea Britanie ca reprezinta “o mare problema”.

David Cameron s-a vazut luni seara prima data cu Sarkozy, dupa “incidentul” relatat de presa in decembrie 2001, cand cei doi au evitat sa-si stranga mainile. De aceasta data insa, ei au facut acest lucru, dar fara sa-si spuna nimic.

Vezi si

Macron şi Xi Jinping cer un “armistiţiu olimpic” pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Paris

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni pentru un “armistiţiu …