Saturday , April 27 2024

Orban: Dacă Marea Britanie va introduce noi restricţii, va fi sancţionată imediat!

Marea Britanie riscă procedura de infringement din partea Comisiei Europene, dacă adoptă noi restricţii pe piaţa muncii pentru români şi bulgari din 2014, a declarat, la RFI, fostul ministru al Afacerilor Europene, Leonard Orban.

Leonard Orban declară că, din punct de vedere legal, oficialii britanici “nu pot face absolut nimic” împotriva ridicării restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, măsură prevăzută în 2014. În caz contrar, ei vor fi “imediat sancţionaţi”. Totuşi, România trebuie să fie “vigilentă”, atrage atenţia fostul comisar european.

Pentru Leonard Orban, campania din presa britanică nu este o noutate: “Filmul ăsta l-am mai văzut. Această campanie de presă din Marea Britanie am mai văzut-o înainte de 2007, când înclinau spre introducerea de restricţii pentru români şi bulgari, în condiţiile în care restricţiile faţă de ceilalţi cetăţeni din statele care au aderat în 2004 nu fuseseră introduse şi atunci s-a organizat o întreagă campanie de presă şi nu numai, prezentând care sunt riscurile, care sunt problemele şi de ce e mai bine să se introducă restricţii”.

Fostul ministru al Afacerilor Europene atrage atenţia că Marea Britanie riscă procedura de infringement, dacă extinde într-o formă sau alta restricţiile pentru români şi bulgari: “Acum nu înţeleg de ce are loc această campanie, pentru că din punctul de vedere al legislaţiei comunitare, al Tratatului Uniunii, Marea Britanie nu are nici un fel de formulă de a mai introduce restricţii după 1 ianuarie 2014. Dacă va încerca să introducă aceste limitări, va fi subiect de încălcare a Tratatului, deci acele proceduri de infringement, care vor fi lansate imediat de către Comisia Europeană. De altfel, CE a ameninţat Marea Britanie cu aceste proceduri de infringement. Şi de altfel, Comisia Europeană chiar a lansat proceduri de infringement acum, înainte de ridicarea restricţiilor în Marea Britanie pe anumite zone, faţă de tratamentul la care sunt supuşi cetăţeni din România şi Bulgaria”.

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …