Saturday , April 27 2024

Forțele israeliene continuă să avanseze în Fâșia Gaza

Forțele israeliene continuă să avanseze în Fâșia Gaza, în special în nord și în regiunea sudică Khan Yunis. Forțele de apărare israeliene au înconjurat cu tancuri locuința „creierului atacurilor din 7 octombrie”, Yahya Sinwar.

Tancurile israeliene au ajuns în centrul orașului Khan Yunis, la sud de Gaza. Forțele de apărare israeliene (FDI) au înconjurat cu tancuri locuința în care s-ar ascunde „creierului atacurilor din 7 octombrie”, Yahya Sinwar, conform CNN. Cu toate acestea, nu există nicio urmă a liderului terorist. Potrivit unor surse palestiniene, acesta nu se mai află în zonă. Dar premierul Netanyahu a avertizat: “Este doar o chestiune de timp”.

“Atâta timp cât sunt premier, nu se va întâmpla” ca Autoritatea Națională Palestiniană (ANP) să controleze Gaza, a declarat Benyamin Netanyahu, explicând că “cei care își educă copiii în terorism, îl finanțează și îi susțin familiile nu vor putea guverna Gaza după eliminarea Hamas”.

Israelul face “pași importanți” pentru a proteja mai bine civilii în timpul ofensivei sale din sudul Fâșiei Gaza, spunea miercuri secretarul de stat american Antony Blinken, într-un interviu în exclusivitate pentru emisiunea “King Charles” de la CNN.

șeful diplomației americane a lăsat să se înțeleagă că forțele israeliene țin cont de apelul său de a opera diferit în această fază a războiului cu Hamas față de cum au făcut-o în nordul Gaza.

“Le-am spus foarte clar când am fost acolo, în urmă cu doar o săptămână, că nu putem repeta în sud ceea ce s-a întâmplat în nord în ceea ce privește pagubele provocate civililor”, a spus Blinken.

„Vedem zone desemnate în mod clar de Israel ca fiind zone sigure, unde nu vor exista focuri de armă sau forțe armate. Am văzut eforturi pentru a ne asigura că oamenii știu că trebuie să se deplaseze – și nu în tot orașul, ci doar în anumite cartiere. Acest lucru este pozitiv”, a adăugat el.

Cu toate acestea, Blinken a declarat că mai sunt multe de făcut, calificând drept “sfâșietor” numărul mare de morți în rândul civililor din Fâșia Gaza, devastată de război. Diplomatul a continuat să facă apel la crearea de “coridoare sigure”, astfel încât civilii să se poată deplasa “din zonele care pot fi în pericol către locuri unde vor fi în siguranță”, și a subliniat necesitatea ca aceste locuri să aibă suficiente alimente, apă și medicamente. (Mediafax)

Vezi si

Serviciile secrete americane consideră că Putin probabil nu a ordonat uciderea lui Navalnâi

Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat …