Sunday , April 28 2024

Explozii puternice în centrul orașului Milano. 4 răniți, mai multe mașini au luat foc, o școală și un centru de bătrâni, evacuate

Mai multe explozii puternice au avut loc joi, 11 mai, în centrul orașului Milano, în zona Porta Romana. Flăcările au cuprins mai multe mașini și au afectat clădirile învecinate. Sunt 4 răniți, iar o școală și un centru de vârstnici au fost evacuate.

Deflagrația inițială ar putea proveni de la o dubă încărcată cu butelii parcată în apropiere, potrivit Sky TG24. O școală și un centru de bătrâni din apropiere au fost evacuate.

În acest moment, potrivit poliției locale, există patru persoane rănite, dar nu sunt într-o stare gravă.

Un nor mare negru de fum este vizibil joi după-amiază în diferite zone ale orașului, iar pompierii intervin la fața locului. Autoritățile au început o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.

Primarul Giuseppe Sala s-a deplasat și el la fața locului, asigurând că “un atentat” sau evenimente de natură similară pot fi “excluse”. “Este vorba de o camionetă care transporta butelii de oxigen”, a explicat el.

Procurorul adjunct Tiziana Siciliano a sosit, de asemenea, la fața locului împreună cu câțiva anchetatori din echipa de poliție judiciară pentru o inspecție.

Vezi si

Serviciile secrete americane consideră că Putin probabil nu a ordonat uciderea lui Navalnâi

Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat …