Wednesday , May 15 2024

Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari scumpiri ale electricității și gazelor în 2023

Prețurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE au continuat să crească semnificativ în primul semestru din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, de la 25,3 euro/100 kWh la 28,9 euro/100 kWh, iar Țările de Jos, Lituania și România sunt statele membre UE cu cel mai semnificativ avans, în moneda națională, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Sunt cele mai ridicate prețuri la electricitate de când se dau publicității statisticile Eurostat.

Image by wayhomestudio on Freepik

După o creștere majoră a prețurilor care a început înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, dar a urcat semnificativ în semestrul doi din 2022, prețurile la electricitate și gaze naturale se stabilizează. Prețurile la energie au crescut în urma majorării prețului gazelor naturale, care este considerat un combustibil marginal. Aceasta s-a întâmplat deoarece importurile din Rusia au scăzut și s-au căutat alte importuri. Piața energiei este evaluată după combustibilul marginal, ceea ce înseamnă că prețul gazelor naturale afectează prețurile pe piața electricității. Au fost implementate mecanisme destinate atenuării presiunilor asupra consumatorilor, unul din acestea fiind subvențiile.
Prețul fără impozitele pe electricitate și gazele naturale sunt în scădere. Parțial, statele membre UE au retras măsurile de sprijin. Ca rezultat, prețurile cu impozite pentru consumatorul final este ușor mai ridicat decât în primul semestru din 2022.
Comparativ cu primul semestru din 2022, în primele șase luni din acest an ponderea taxelor în factura la electricitate a scăzut de la 23% la 19% (minus 4%), iar la factura de gaze de la 27% la 19% (minus 8%), toate statele membre UE adoptând subvenții guvernamentale, reduceri de taxe și impozite pentru a compensa prețurile ridicate la energie.
În primul semestru din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, prețurile la electricitate pentru consumatorii casnici au crescut în 22 de state membre UE. Cel mai semnificativ avans, exprimat în moneda națională, a fost în țările de Jos (953%), Lituania (88%), România (77%) și Letonia (74%), iar cel mai redus în Spania (minus 41%) și Danemarca (minus 16%).
Scăderi mai reduse au fost în Portugalia (minus 6%), Malta (minus 3%) și Luxemburg (minus 0,4%). În țările de Jos creșterea este legată de câțiva factori: măsurile de sprijin din 2022 nu au fost continuate în 2023, iar impozitele pe energie electrică s-au dublat pentru gospodării.
Exprimate în euro, cele mai scăzute prețuri medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE în primul semestru din 2023 au fost în Bulgaria (11,4 euro/100 kWh), Ungaria (11,6 euro/100 kWh) și Malta (12,6 euro/100 kWh), iar cele mai ridicate în țările de Jos (47,5 euro/100 kWh),) Belgia (43,5 euro/100 kWh), România (42 euro/100 kWh) și Germania (41,3 euro/100 kWh).
În primul semestru din 2023, prețurile medii la gaze naturale pentru consumatorii casnici din UE au continuat să crească, comparativ cu perioada similară din 2022, de la 8,6 euro/100 kWh la 11,9 euro/100 kWh. Sunt cele mai ridicate prețuri de când se dau publicității statisticile Eurostat.
Între primul semestru din 2022 și primul semestru din 2023, prețurile gazelor naturale au crescut în 20 din cele 24 de state membre UE care raportează prețurile la gaze. Cel mai semnificativ avans, exprimat în moneda națională, a fost în Letonia (139%), România (134%), Austria (103), Țările de Jos (99%) și Irlanda (73%). Scăderi au fost în Estonia, Croația și Italia (de la minus 0,6% la minus 0,5%, în timp ce în Lituania prețul a rămas stabil.
Exprimate în euro, cele mai scăzute prețuri medii ale gazelor naturale pentru consumatorii casnici din UE în primul semestru din 2023 au fost în Ungaria (3,4 euro/100 kWh) și Slovacia (5,7 euro/100 kWh), iar cele mai ridicate în țările de Jos (24,8 euro/100 kWh), Suedia (21,9 euro/100 kWh) și Danemarca (16,6 euro/100 kWh).

Vezi si

Evadare spectaculoasă pe o autostradă din Franța. Un convoi a fost atacat, doi polițiști au murit

O evadare spectaculoasă a avut loc pe o autostradă din Franța. Un convoi care transporta …