Saturday , April 27 2024

Discursul lui Putin: Ei au început acest război, noi am făcut tot ce ne-a stat în putință să îl oprim

Vladimir Putin a susținut marți discursul său anual în fața Parlamentului rus, după ce anul trecut l-a amânat pentru începutul lui 2023. Discursul liderului de la Kremlin a venit la o zi după vizita istorică făcută de președintele american Joe Biden la Kiev. ”Ei au început acest război, noi am făcut tot ce ne-a stat în putință să îl oprim”, a declarat liderul rus în fața națiunii.

„Rusia a dorit să rezolve conflictul din Ucraina pe cale paşnică, dar ţările occidentale au pregătit un ‘scenariu diferit’ pe la spatele ei”, a declarat marţi preşedintele rus Vladimir Putin în discursul său despre starea naţiunii, care intervine cu trei zile înaintea marcării unui an de la invazia pe care a declanşat-o împotriva Ucrainei la 24 februarie şi care intră în al doilea an, relatează Reuters şi AFP.

‘Noi am făcut tot posibilul pentru a rezolva această problemă pe cale paşnică, prin negocierea unei căi paşnice de ieşire din acest conflict dificil, dar pe la spatele nostru se pregătea un scenariu foarte diferit’, a declarat Putin în faţa camerelor reunite ale Adunării Federale (Duma de Stat, camera inferioară, şi Consiliul Federaţiei, camera superioară). Putin a reiterat liniile Kremlinului privind lansarea a ceea ce Moscova descrie drept o „operațiune militară specială” în Ucraina, spunând că Rusia luptă pentru „eliberarea” oamenilor și susținând că ucrainenii „sunt ostatici ai (propriului) regim”.

Liderul rus a promis că va continua cu ofensiva Moscovei în Ucraina. „Pas cu pas, vom rezolva cu atenție și sistematic problemele cu care ne confruntăm”. El a dat vina pe Occident pentru declanșarea invaziei în Ucraina, spunând că țările occidentale, conduse de SUA, caută „putere nelimitată” în afacerile mondiale.„Responsabilitatea pentru alimentarea conflictului ucrainean, pentru escaladarea acestuia, pentru numărul victimelor… revine în totalitate elitelor occidentale”, a spus Putin.

Occidentul a negat de mult timp afirmațiile lui Putin și a menținut constant poziția conform căreia războiul Rusiei împotriva Ucrainei a fost „neprovocat”. Moscova „a făcut tot posibilul, cu adevărat tot posibilul, pentru a rezolva această problemă [în Ucraina] prin mijloace pașnice”, a spus Putin, „dar pe spatele nostru se pregătea un scenariu complet diferit”.

El a criticat încercările occidentale de pace de când Rusia a anexat Crimeea în 2014, declarând că formatul Normandiei și acordurile de la Minsk „nu sunt autentice”.

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …