Friday , April 26 2024

Ce vrea opoziţia rusă: Putin, eliberează scena! KGB afară!

Opoziţia rusă a cerut organizarea, la 4 februarie, a unei manifestaţii împotriva lui Vladimir Putin şi în favoarea unor “alegeri corecte”, cu o lună înaintea scrutinului prezidenţial, relatează AFP, prezentând principalele teme care alimentează această mişcare de contestare.

FRAUDELE ELECTORALE

“Fraudele masive” denunţate de opoziţie şi numeroşi observatori la alegerile legislative din 4 decembrie, câştigate de partidul premierului Vladimir Putin, au fost elementul declanşator al mişcării. Zeci de mii de persoane au cerut anularea scrutinului şi organizarea unor “alegeri corecte” în cadrul manifestaţiilor din 10 şi 24 decembrie din Rusia.

Ulterior, personalităţi din mediul asociaţiilor, culturii şi blogosferei au creat o “Ligă a alegătorilor” pentru a controla desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 4 martie.

Mişcarea de contestare, care reuneşte opozanţi din toate taberele, s-a transformat progresiv într-o critică generală a regimului lui Putin, marele favorit în alegerile prezidenţiale după ce a deţinut deja două mandate la Kremlin în perioada 2000-2008.

SISTEMUL PUTIN

“Putin eliberează scena!”, “KGB afară!” au fost sloganurile scandate de manifestanţi, care demonstrează exasperarea unei mari părţi a populaţiei în legătură cu sistemul înfiinţat şi condus de Putin de 12 ani: opoziţia a fost eliminată, iar puterea a preluat controlul asupra principalelor publicaţii. Clasa de mijloc, care până acum a închis ochii la fraudele electorale şi la corupţie nu mai suportă aceste derive. O nouă generaţie, crescută într-o relativă stabilitate politică şi socială, cere schimbări.

CORUPŢIA

“Rusia Unită – partidul hoţilor şi escrocilor” a fost sloganul lansat de blogger-ul anticorupţie Aleksei Navalni, care s-a impus ca unul dintre cele mai apreciate în cadrul opoziţiei. Corupţia care devastează societatea rusă este recunoscută de autorităţi. Anchetele arată că ruşii s-au săturat de mită, fie că este în sistemul medical (o intervenţie la spital), în educaţie (înscriere, examene, obţinerea diplomelor) sau poliţie (obţinerea permisului de conducere, infracţiuni, control tehnic).

ABUZURI ŞI PRIVILEGII

Accidentele rutiere frecvente, adeseori mortale, implicând oficiali sau poliţişti care sfidează Codul Rutier, generează o nemulţumire în creştere în rândul populaţiei, care le vede ca un simbol de impunitate acordată de putere unui număr mic de persoane privilegiate (numeroase înregistrări video pe acest subiect sunt postate pe Internet).

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …