Friday , April 26 2024

Brexitul fără acord comercial, tot mai probabil: Eșec al negocierilor între Boris Johnson și Ursula von der Leyen

O discuție crucială despre acordul comercial post-Brexit între Marea Britanie și UE ce a avut loc sâmbătă între premierul Boris Johnson și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a încheiat cu un eșec, potrivit unui comunicat al executivului european.

”Rămân diferențe majore în trei domenii critice: setul comun de standarde (”level playing field”), guvernanța acordului și accesul pescarilor europeni în apele britanice. Ambele părți au subliniat că un acord nu este posibil dacă aceste trei probleme nu sunt rezolvate”, a spus Ursula von der Leyen în comunicatul citat.

Von der Leyen a anunțat că echipa de negociatori a UE se va întâlni duminică în Bruxelles, iar o nouă convorbire cu premierul Boris Johnson va avea loc luni seară.

Fără un acord comercial, Marea Britanie şi UE vor intra în schimburi comerciale supuse regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), sinonime cu drepturi vamale sau cote, ceea ce alimentează riscul unui nou şoc economic suprapus celui al pandemiei, potrivit Agerpres.

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …