Sunday , May 5 2024

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, pro-rusă, trimisă în judecată pentru finanțarea ilegală a partidului lui Ilan Șor

Procuratura Anticorupție din Republica Moldova a anunțat că a trimis-o în judecată pe bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, cea care i-a cerut sprijinul lui Putin împotriva autorităților legitime de la Chișinău și a făcut vizite repetate la Moscova recent. În acest dosar a fost trimisă în judecată și o secretară a Oficiului Central al fostului partid „Șor”, cele două fiind acuzate că au acceptat din partea unui grup criminal organizat finanțarea partidului oligarhului fugar Ilan Șor, banii provenind din Rusia, scrie Ziarul de Gardă.

Urmărirea penală a fost începută în ianuarie 2022, în urma sesizărilor Inspectoratului Național de Investigații și Comisiei Electorale Centrale.

Conform Procuraturii Anticorupție de la Chișinău, în perioada 2019-2022, activând ca secretară în cadrul Departamentului de Monitorizare, Planificare şi Control al fostului Partid Politic „Şor” (declarat neconstituţional), Evghenia Guțul „a fost activ implicată în activitate de introducere sistematică a mijloacelor financiare necontabilizate în Republica Moldova, parvenite din partea unui grup criminal organizat, preponderent din Federația Rusă, prin efectuarea curselor aeriene și terestre (tur-retur timp de 24 ore)”. Ulterior, banii erau folosiți în activitatea partidului lui Ilan Șor.

De asemenea, procurorii spun că în perioada octombrie 2022-noiembrie 2022 Evghenia Guțul, în calitate de complice, a coordonat activitatea unor oficii teritoriale a fostului partid „Șor” din raioanele Republicii Moldova, fiind responsabilă de „verificarea, confirmarea listelor şi remunerarea participanților la protestele organizate de Partidul Politic „Şor” în faţa instituțiilor publice din Chişinău (Parlament, Guvern, Președinție, Procuratura Generală etc.), astfel acceptând cu bună știință finanțarea partidului politic din partea unui grup criminal organizat în sumă totală de 42.498.532,40 lei”.

Evghenia Guțul a respins acuzațiile, notează Ziarul de Gardă. Dosarul, care are 68 de volume, a fost trimis Judecătoriei Chișinău. Alianța pro-rusă este susţinută de oligarhul Ilan Şor, care a fugit în Israel pentru a scăpa de o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru devalizarea mai multor bănci din Moldova.

Vezi si

Rusia îl pune pe președintele ucrainean Zelenski pe lista persoanelor căutate

Rusia a deschis un dosar penal împotriva președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și l-a pus pe …