Saturday , October 23 2021

Atac prin otrăvire la o universitate din Germania. Șase spitalizați, un student în stare critică

Parchetul din Darmstadt (landul Hessa) a deschis o anchetă pentru „tentativă de ucidere” prin otrăvire la universitatea din acest oraş, au anunţat anchetatori marţi. Şapte persoane de la această instituţie de învăţământ superior tehnic din apropiere de Frankfurt, șase studenți și un angajat, au fost victime ale unui „atac prin otrăvire”, potrivit Universităţii Tehnice din Darmstadt, dintre care una este în stare critică. Acestea au consumat alimente sau băuturi în care o „substanţă nocivă” a fost introdusă în special în cutii de lapte şi recipiente de apă.

Agenţia de presă DPA informase anterior că poliţia germană cercetează recipiente cu lapte şi apă la o universitate din sud-vestul Germaniei după ce şapte persoane au prezentat simptome de otrăvire luni. Şase din cele şapte persoane au fost spitalizate la mijlocul zilei de luni după ce au consumat ceva într-una din clădirile campusului Universităţii Tehnice din Darmstadt, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei germane, citat de DPA și Agerpres.

Starea de sănătate a unui student de 30 de ani, care se zbate între viaţă şi moarte, rămâne „critică”, precizase luni poliţia. Nicio altă informaţie cu privire la starea acestuia nu a fost făcută publică de ieri.

Substanţa propriu-zisă nu a făcut încă obiectul anchetei, a adăugat acelaşi purtător de cuvânt, după primele cercetări la faţa locului.

În noaptea de luni spre marţi, poliţia a efectuat percheziţii în toate clădirile din campus, dar fără descoperiri majore. „La această oră nu există niciun pericol acut în campus”, au precizat forţele de ordine.

Conform rezultatelor preliminare, între vinerea trecută şi luni, în recipiente pentru băuturi a fost introdusă o substanţă cu miros înţepător.

Primele simptome au apărut luni, în jurul prânzului, când unii dintre studenţi au ajuns la spital cu o puternică senzaţie de rău şi cu modificări de culoare la nivelul extremităţilor.

Poliţia şi personalul universitar superior le-au recomandat studenţilor să nu mănânce şi să nu bea nimic din produsele care se aflau în camerele campusului Lichtwiese în perioada în care se crede că a fost comis delictul.

Vezi si

Joe Biden afirmă că Statele Unite ale Americii vor apăra Taiwan în cazul unei invazii chineze

Preşedintele american Joe Biden s-a abătut de la politica de lungă durată pe care SUA …