Thursday , May 2 2024

Reactorul 2 al centralei Cernavodă va fi oprit pe 6 mai, pentru revizie

Compania de stat Nuclearelectrica va opri la 6 mai reactorul 2 al centralei nuclearelectrice de la Cernavodă, pentru o revizie planificată estimată să dureze 25 de zile.

În perioada respectivă compania va realiza lucrări de mentenanţă la unitatea 2, potrivit Nuclearelectrica.

Oprirea planificată a celor două reactoare nucleare funcţionale de la Cernavodă are loc o dată la doi ani.

Nuclearelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, şi a acoperit anul trecut aproape 20% din consumul de energie la nivel naţional.

Vezi si

Peste 1.800 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primul trimestru al acestui an

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primul trimestru …