Saturday , April 27 2024

Prețul la raft al băuturilor spirtoase va crește în acest an, după majorarea accizei la alcool cu 6%

Prețul la raft al băuturilor spirtoase va crește în acest an ca urmare a majorării cu 6% a nivelului accizei la alcool și băuturi alcoolice de la 1 ianuarie 2023, susțin reprezentanții Spirits România, asociație ce reunește principalii producători și distribuitori de alcool și băuturi spirtoase din România.
Conform sursei citate, majorarea prețurilor la raft va crește consumul de băuturi nefiscalizate, cu efecte negative atât economic cât și social.
Potrivit modificărilor aduse de Legea 370/2022 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr 16/2022, publicată în Monitorul Oficial la 20 decembrie 2022, a fost majorată cu 6% acciza la alcool și băuturile alcoolice.


Astfel, acciza aplicabilă alcoolului etilic de la 1 ianuarie 2023 este 4,208.86 lei/hl de alcool pur, majorată de la 3,968.38 lei/hl de alcool pur (nivelul aplicat de la 1 august 2022).
Această majorare va avea un impact mai acut asupra producătorilor care au capacități de producție locală, ale căror costuri au crescut deja în 2022, pe fondul efectelor pandemiei și ale războiului din Ucraina.
“Costul materiilor prime și al materialelor s-a mărit cu valori cuprinse între 30% și 80%, iar nivelul accizei a fost deja majorat de două ori doar în anul 2022 (1 ianuarie 2022 cu 3,6% și 1 august 2022 cu 5%), ceea ce a pus o presiune uriașă pe costurile de producție. De la 1 ianuarie 2023 ni se aplică o nouă creștere de 6% a nivelului accizei, ceea ce va determina și creșterea prețului la raft al băuturilor spirtoase cu concentrație alcoolică de 40% grade cu minimum 2 lei/litru”, a declarat Tudor Furir, președintele Asociației Spirits Romania.
Spirits Romania atenționează că, pe termen mediu și lung, majorarea accizei nu va duce la încasări bugetare mai mari, deoarece un preț mai mare va genera o scădere a vânzărilor și implicit a sumelor de plată la bugetul de stat. În paralel, se estimează că va crește consumul de alcool nefiscalizat, iar efectele negative se vor resimți și la nivel social, în condițiile în care băuturile alcoolice contrafăcute afectează grav sănătatea celor care le consumă.
Potrivit sursei citate, majorarea cu 42% a accizei în 2013 a determinat, în intervalul 2013-2014, o scădere a pieței fiscalizate a băuturilor spirtoase de 30%. În schimb reducerea cu 30% a accizei în 2016 a avut ca rezultat în ultimii 6 ani scăderea pieței nefiscalizate cu aproximativ 25% și dublarea veniturilor colectate la bugetul de stat, care au înregistrat 171,75 milioane euro în 2021 pentru toată piața băuturilor spirtoase.
Spirits Romania este o asociație patronală care reunește principalii producători și importatori de băuturi spirtoase din România, înființată în 2013.

Vezi si

Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%

Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă …