Friday , April 26 2024

Pe masa de Crăciun din acest an vom avea carne de porc din import. Producători: “Este cea mai neagră perioadă din ultimii 20 de ani”

Tradiționalul porc de pe masa de Crăciun nu va avea în acest an pe el eticheta „made in Ro“, din cauza evoluției pestei porcine africane, scrie ZF.

De regulă, în România se taie în luna decembrie circa un milion de porci, atât în ferme comerciale, cât și în gospodării, dar estimările pentru acest an indică o scădere a sacrificărilor. În prezent sunt active 585 de focare de pestă, care afectează aproape 400.000 de porci.

„Dacă ai rude la țară care cresc porci în gospodărie, te poți baza pe ele. Altfel, situația din fermele comerciale e sumbră. În ultimele două luni au dispărut multe ferme mari și, mai ales, ferme de reproducție. Au căzut ferme care produceau porci pentru Crăciun. Din datele de săptămâna trecută, suntem la cel mai jos nivel cu tăierile de porci din România, iar importurile cresc. Nu știu până unde putem merge, însă e cea mai neagră perioadă pentru carnea de porc, cel puțin din ultimii 20 de ani“, spune Ioan Ladoși, președinte al Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).

În luna septembrie 2021 față de luna august 2021, numărul sacrificărilor și greutatea în carcasă au scăzut la porcine, iar trendul este descrescător încă din luna iunie, arată datele de la Institutul Național de Statistică (INS).

Sacrificările de porcine au scăzut cu 86% în luna septembrie față de luna august și cu peste 80% față de luna septembrie a anului 2020.

Ladoși crede că România va rămâne în situația actuală până când autoritățile vor scoate „din comă“ proiectele care prevăd eradicarea pestei porcine și vor lua măsuri concrete pentru acest lucru.

Vezi si

Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%

Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă …