Friday , April 26 2024

Ministrul Cadariu: “Domeniul schiabil trebuie să fie un domeniu economic prioritar pentru România”

Domeniul schiabil al României va fi dezvoltat, iar plajele ar trebui să fie conforme cu legislația, spun, după o întâlnire de lucru Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu și Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. Aceștia s-au întâlnit pentru a discuta despre situația plajelor de pe litoralul românesc și dezvoltarea domeniilor schiabile, transmite Ministerul Turismului.

La baza acestei întâlniri au stat dezbaterile pe care ministrul Cadariu le-a organizat la Vatra Dornei, Brașov, Constanța și la sediul Ministerului, prin consultările lunare cu reprezentanții din turism.  “Specialiștii din cele două ministere și ai Administrației Naționale Apele Române vor conlucra pentru a atinge dezideratul așteptat atât de turiști, cât și de reprezentanții HoReCa și anume de a avea toate plajele conforme”, transmite ministerul.

Pe termen mediu și lung, cele două ministere “își vor coordona eforturile pentru a dezvolta domeniului schiabil care trebuie să fie un domeniu economic prioritar pentru România, cu respectarea principiilor ce țin de sustenabilitatea investițiilor și grija față de mediu”.

Vezi si

Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%

Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă …