Wednesday , March 29 2023

Manelistii pusi sa plateasca impozit

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că interpreţii de manele vor trebui să plătească impozit pe veniturile obţinute, la fel ca orice alt cetăţean, adăugând că normele de aplicare vor fi elaborate până la sfârşitul acestei luni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Emil Boc a afirmat, într-o conferinţă de presă, că interpreţii de manele vor fi trataţi ca restul cetăţenilor, aceştia fiind nevoiţi să plătească impozite pe veniturile obţinute.
“Se poate face prin controale indirecte, care vor permite ca şi maneliştii să fie trataţi ca toţi cetăţenii acestei ţări şi să plătească impozite şi taxe legale. E problema Finanţelor să stabilească modul în care se face această impozitare, dar există metoda controlului indirect”, a afirmat Emil Boc.
El a spus că orice contribuabil din România, care realizează venituri trebuie să plătească un impozit aferent la bugetul de stat.
“Acum se elaborează normele de aplicare a Codului Fiscal, aprobat prin ordonanţă de urgenţă. Cel care face acest lucru e şeful ANAF. Normele vor fi aprobate prin ordin, până la sfârşitul lunii august”, a afirmat premierul Emil Boc.

Vezi si

Sud-Estul și Nord-Estul României sunt regiunile cele mai puțin competitive din UE

Sud-Estul României se situează pe locul 234 din cele 234 de regiuni ale Uniunii Europene, …