Tuesday , August 9 2022

Guvernul a aprobat normele pentru amânarea ratelor la bănci. Avertismentul ministrului de Finanţe

Guvernul a aprobat miercuri normele metodologice pentru aplicarea ordonanței de urgență privind posibilitatea amânării ratelor la creditele bancare. Prevederile se adresează persoanelor juridice şi fizice afectate de criză.

Cetăţenii se vor putea duce la bancă cu o declaraţie pe proprie răspundere că le-au crescut cheltuielile în ultimele 3 luni cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, pentru a beneficia de această facilitate, a explicat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

Totuși, el a reiterat că cei care pot să îşi plătească ratele să o facă şi să încerce să treacă la o dobândă fixă.

“Evident trebuie să ia în calcul că pot beneficia de această amânare a ratelor, numai că la final vor trebui să plătească ratele care au fost amânate şi, evident, dobânda acumulată”, a precizat Câciu.

Întrebat dacă cei care vor apela la această măsură nu vor fi trecuţi pe “o listă neagră” şi nu vor avea dificultăţi în accesarea altui credit, ministrul şi-a exprimat speranţa să nu se ajungă acolo.

“Eu spun că Banca Naţională va gestiona, pentru că acest lucru se face şi cu sprijinul Băncii Naţionale, care chiar emite nişte reglementări pentru bănci în scopul ajutării ca măsura să fie una operaţională şi bună pentru cei care apelează la ea. Eu cred că nu ajungem acolo”, a mai spus ministrul.

Poate fi suspendată rambursarea ratelor, dobânzilor şi comisioanelor scadente numai pentru creditele care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative:

au fost acordate până la data de 30 aprilie 2022 inclusiv;
data scadenţei finale a obligaţiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei solicitării suspendării obligaţiilor de plată;
nu au înregistrat restanţe în ultimele şase luni înainte de data solicitării suspendării obligaţiei de plată şi nu înregistrează restanţe nici la data solicitării de suspendare a obligaţiilor de plată.

Amintim că ordonanța de urgență privind suspendarea plăţii ratelor bancare a fost adoptată de Guvern la finalul lunii iunie. Pentru a fi pusă în aplicare era nevoie și de aprobarea normelor metodologice.

 

Vezi si

Guvernul ia în calcul să renunțe la ajutorul de 50 de bani pe litru de carburant

Guvernul ia în calcul să renunţe la ajutorul de 50 de bani pe litrul de …