Sunday , April 28 2024

Cu protestatarii la ușă, ASF spune că lucrează la un set de măsuri pentru reducerea RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară lucrează la un set de măsuri care să aibă ca rezultat final reducerea RCA, a anunțat sâmbătă noaptea Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară, după discuții cu reprezentanții fermierilor și transportatorilor.

“Lucrăm la un document de măsuri, unele vor fi parte din norme interne, deci vor avea un termen de implementare scurt, alte măsuri țin de schimbări de legislație. Lucrăm la bonus malus, vom elabora o serie de subdiviziuni și circumstanțe care să permită mai multe gradări de preț, discutăm și despre întreruperea RCA acolo unde există activități sezoniere, sunt în discuții cu asigurătorii să avem la nivel generalizat, fiindcă în excepții există, și plata în rate pentru RCA. Toate temele sunt pe masă și am încredere că vom găsi o soluție în cele din urmă. Toate aceste măsuri sunt gândite ca să aibă ca rezultat final reducerea RCA”, a declarat Petrescu, potrivit Digi24.

Pe de altă parte, reprezentantul fermierilor Dănuț Andruș a subliniat că solicitările protestatarilor nu sunt luate în calcul iar neputința este “la ea acasă”.
“Cerințele pe care le-am făcut noi nu pot fi luate în calcul. Din punctul eu de vedere neputința e la ea acasă. Adică nu se poate face absolut nimic”, a precizat Andruș.
Reprezentanții transportatorilor și ai fermierilor au intrat duminică în a cincea zi de proteste, nemulțumiți de rezultatul discuțiilor purtate cu autoritățile. Aceștia merg la Ministerul Finanțelor, după ce sâmbătă au discutat cu oficiali din Ministerul Agriculturii, Ministerul Transporturilor și Autoritatea de Supraveghere Financiară. Protestatarii sunt nemulțumiți de accizele mari la motorină, prețurile RCA, dar și de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie. Ei au plecat pe drumurile din țară cu camioane și tractoare, cu viteză redusă, îndreptându-se spre București, iar traficul a fost blocat pe mai multe șosele inclusiv pe șoseaua de centură a Capitalei.

Vezi si

Mecanismul privitor la salariul minim european începe de la 1 iulie

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că mecanismul privitor la implementarea salariului minim european va …