Sunday , April 28 2024

Ciucă amână subiectul impozitului progresiv pentru anul viitor. „Nu se poate aplica fără sistem digitalizat la Ministerul de Finanțe”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, că discuțiile despre impozitarea progresivă nu au “susţinere tehnică” în lipsa unui sistem digitalizat în Ministerul de Finanțe și a adăugat că subiectul va fi reluat anul viitor.

“Orizontul de timp este dat de capacitatea de introducere a sistemului digitalizat în interiorul Ministerului de Finanţe astfel încât toate instituţiile care gestionează finanţele să poată să aibă o imagine clară asupra constituirii venitului global. Fără un astfel de sistem, discuţiile despre impozitarea progresivă, în momentul de faţă, sunt fără susţinere tehnică”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

El a adăugat că un sistem integrat digitalizat cu o bază de date coerentă şi completă nu există în momentul de faţă. “Din păcate, sunt încă instituţii unde se ţine această evidenţă în registre, motiv pentru care, deşi punctual sunt anumite locaţii în care s-a reuşit digitalizarea, este cu mult mai mult decât atât, iar procesul durează, după cum ştiţi. Am încercat să rezolvăm problema cu factura electronică, de la sistemul de bussines la Guvern, Guvern la Guvern, business la business. De asemenea, radarul mărfurilor. Pentru toate aceste elemente este nevoie de un sistem digitalizat integrat complet care cu adevărat să dea imaginea reală”, a explicat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, există voinţă politică în acest sens. “Am pornit acest sistem. (…) Este pornit. Din discuţiile pe care le-am avut, durează de la 9 la 12 luni”, a spus Ciucă.

 

Vezi si

Mecanismul privitor la salariul minim european începe de la 1 iulie

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că mecanismul privitor la implementarea salariului minim european va …