Wednesday , May 8 2024

2024 va fi anul în care se va așeza noua ordine economică

Inflația din zona euro s-a retras enorm de mult de la cotele extreme din toamna anului 2022, dar nu este înfrântă, după cum arată cele mai recente date. Aceasta înseamnă că BCE probabil nu va reduce dobânzile atât de repede sau atât de mult pe cât se așteptau sau doreau investitorii, relatează Mediafax.

Pe astfel de așteptări, considerate acum prea optimiste, piețele au crescut anul trecut. De aceea, 2024 ar putea aduce surprize. De altfel, va fi un an în care lumea va trebui să se obișnuiască cu o nouă ordine economică, în care banii nu mai sunt ieftini, scrie Reuters. În plus, în zona euro, noul puseu de inflație vine la pachet cu creșterea riscurilor de recesiune.

Inflația din zona euro a atins vâr­ful, 10,6%, în octombrie 2022. În de­cem­brie anul trecut, indica­to­rul arăta 2,9%, potrivit Eurostat. Este o cotă joasă, apropiată de ținta de 2% a BCE, dar în creștere. În noiembrie, inflația a fost de 2,4%, nivel suficient de jos pentru ca piețele financiare să parieze că banca centrală a zo­nei euro va începe să reducă do­bânzile cel mai devreme în martie și că până la sfârșitul anului viitor referința dobânzilor la depozite va fi împinsă de la 4% în prezent la 2,5%.

Traiectoria actuală a inflației pare însă să confirme predicțiile BCE, care arată pentru 2024 variații în intervalul 2,5-3% și o nouă re­priză de încetinire în 2025. Dar în ultimii ani calculele bancii centrale s-au dovedit mai mult greșite, sugerând că banca nu înțelege pe deplin comportamentul prețurilor în situații deosebile. De aceea, oficialii care stabilesc politica mone­tară a BCE au ales să ia de­cizii pas cu pas în baza da­te­lor din economie. și de aco­lo vin informații care nu în­cu­rajează deciziile radicale. Spre exemplu, accelerarea infla­ției din decembrie are la bază factori tehnici, cum ar fi sfârșitul unor programe guvernamentale de subvenții pentru energie. În Franța, plafonul creșterii prețurilor energiei a fost ridicat de la 1 ianuarie de la 4% la 15%.

În prezent, spun câțiva analiști, piețele par s-o fi luat înaintea băncii zonei euro, unele dobânzi de pe piață reducându-se atât de mult încât zădărnicesc o parte din eforturile BCE, forțând instituția să țină dobânzile sus pentru mai mult timp pentru a da restricțiilor econo­mice suficient spațiu pentru a reduce presiunile inflaționiste. Investitorii, optimiști în ceea ce privește inflația, cred că BCE este și ea prea optimistă în privința creșterii economice.

Semnalele de recesiune se întețesc în Ger­mania, cea mai mare economie a Europei, și în alte părți ale zonei euro. Vânzările de retail din Germania au scăzut în ritm lunar în noiembrie, potrivit statisticii oficiale germane. Franța este în recesiune și sectorul serviciilor s-a micșorat în decembrie. Întreaga activitate de afaceri din zona euro a scăzut în ultima lună a anului trecut. Activitatea fabricilor se contractă de 18 luni. De aceea, spun analiștii, este foarte pro­babil ca zona euro să fi intrat anul trecut în recesiune. În mod normal, recesiunea descura­jează consumul și frânează inflația.

Pe acest lucru mizează piețele când pariază pe deciziile BCE. Dar poate că nici recesiunile nu mai sunt ce-au fost. În SUA, economia dă peste cap prin rezistența ei așteptările piețelor. În pofida dobânzilor mari, consumatorii ameri­cani continuă să cheltuiască, pe orice, probabil din rezervele constituite în timpul pandemiei. De asemenea, America a devenit un adăpost sigur pentru investițiile internaționale într-o lume tot mai haotică.

În aceste condiții, investitorii s-au pozițio­nat pentru o aterizare perfectă a economiei sub ghidajul Fed, ceea ce înseamnă că ei cred că banca centrală va reuși să aducă inflația sub control fără a împinge economia în recesiune. Piețele pariază că Fed va reduce dobânzile cu 1,5 puncte procentuale în 2024, până la nivelul de 4%, totuși mare dacă este raportat la cotele din ultimele două decenii. Pe de alt parte, economiile din pandemie se vor epuiza cândva, iar instabilitatea geopolitică și conflictele militare de pe glob creează incertitudini.

În plus, anul acesta este unul electoral record la nivel mondial, cu alegeri inclusiv în SUA. Ce face inflația influențează dobânzile, iar ce se întâmplă cu dobânzile contează pentru că de ele depind multe, de la creșterea economică la prețurile activelor financiare și costul creditului. Dobânzile mai mari fac mai puțin atractive activele mai riscante, cum ar fi acțiunile din tehnologie și criptomonedele, deoarece investitorii pot câștiga un profit decent fără a fi nevoiți să-și asume prea multe riscuri.

Cu banii mai greu de obținut, pariurile mai riscante pot fi pierdute și bulele pot face implozie, ducând la crize, cum a fost cea bancară regională din SUA din martie anul trecut. Dacă afacerile se chinuie prea mult, ele se retrag. Oamenii își pierd locurile de muncă, iar cele noi devin rare. 2024 va fi probabil un an de tranziție și adaptare. Băncile centrale ale marilor economii, care au majorat dobânzile de mai bine de un an, așteaptă ca măsurile luate de ele să-și facă pe deplin efectul.

Aceasta înseamnă că companiile – și, în unele cazuri, țări întregi – vor trebui să-și restructureze datoriile, deoarece nu își mai permit să plătească dobânzi mari. De aceea în prezent crește numărul falimentelor în rândul companiilor, dintre care unele au nume răsunătoare. Imperiul imobiliar european Signa este un exemplu. Toată lumea va trebui să învețe să trăiască cu dobânzi mari, scrie Ziarul Financiar.

Vezi si

Peste 70.000 de turiști au ales litoralul pentru vacanța de 1 Mai și Paști

Litoralul a fost una dintre destinațiile cele mai căutate de români în vacanța de 1 …