Monday , May 6 2024

Suceava

Stiri din Suceava

O casă din Moldova Sulița a luat foc de la un cablu neizolat

Casa a ars pe o suprafață de 110 metri patrați u paguba este estimată la 130.000 de lei  La data de 16 octombrie 2016, în jurul orei 18.10, militarii Detașamen­tului de Pompieri Câmpulung Moldo­ve­nesc, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații  de Urgență Mol­dova Sulița, au intervenit cu două autospeciale …

Mai mult »

Polițiștii vor fi prezenți în zonele unde vor fi organizate baluri ale bobocilor

Peste 200 de polițiști vor monitoriza locațiile în care se vor organiza baluri ale bobocilor. In zonele respective vor fi efectuate controale la unitățile de alimentație publică pentru respectarea legislației privind vânzarea de alcool și tutun către minori     Siguranța elevilor, atât în mediul școlar, cât și în afara …

Mai mult »

Sase răniți într-un accident grav produs la Hârtop

Intr-o curbă la dreapta, un bărbat de 49 de ani, din Fălticeni, a pierdut controlul asupra mașinii, a pătruns pe contrasens și a lovit un autoturism care circula regulamentar . Intr-o mașină se aflau trei persoane, iar în cealaltă patru. Trei victime au rămas încarcerate. Din cele șapte persoane, șase …

Mai mult »

Ce ar sta, de fapt, în spatele refuzului consilierilor PSD de a vota închirierea nocturnei pentru meciul cu Steaua

Mai multe nume importante din Partidul Social Democrat Suceava dețin terenuri, acum pârloagă, în zona Metro și sunt brusc foarte interesate ca Primăria să decidă un amplasament al Sălii Polivalente, în așa fel încât terenurile lor să beneficieze din plin de utilități complete aduse “la ușă” pe bani publici. Refuzul …

Mai mult »

Colegiul Național “Stefan cel Mare” și-a desemnat vineri seară cele mai frumoase boboace, într-un spectacol inspirat din cabaretul parizian (GALERIE FOTO)

Locul I și titlul de Miss Boboc a fost acordat elevei Timeea Sutac, locul al II-lea a fost ocupat de eleva Denisa Dumitras, titlul de Miss Eleganță fiind câștigat de Elena Istrate, iar locul al III-lea a fost ocupat de Sa­bina Turculeț. Premiul Special, titlul de Miss Popularitate a fost …

Mai mult »

Un contrabandist ce transporta țigări în valoare de 140.000 de lei a fost prins cu focuri de armă de polițiștii de frontieră

La data de 14 octom­brie 2016, un echipaj al poliției de frontieră din ca­drul Sectorului PF Iz­voarele Sucevei, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a făcut semnalele regulamentare pen­tru a opri la control un autoturism de teren înmatriculat în România. În momentul în care șo­ferul a observat echipajul po­li­ției de …

Mai mult »

Un microbuz plin cu ieșeni s-a răsturnat la Rădășeni

Un șofer de 45 de ani s-a răsturnat cu microbuzul într-o curbă din Rădășeni. Din accident a rezultat rănirea a cinci persoane, toate din Iași  Sâmbătă,15 octombrie 2016, la ora 15.05, Cons­tantin Hîrto­panu, de 45 de ani, din municipiul Iași, în timp ce conducea microbuzul Mercedes Sprinter pe DN 2E, …

Mai mult »

18 posturi scoase la concurs de ISU Suceava

Incepând cu data de 17 octombrie 2016 demarează procedura de ocupare a 18 posturi vacante în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, prin încadrare directă din sursă externă. Inscrierile se vor face la sediul ISU al județului Suceava, situat în municipiul Suceava, strada Universității nr.14, în …

Mai mult »