Saturday , May 11 2024

Preşedintele Camerei Comunelor a Marii Britanii, fascinat de Casa Poporului: Nu am vizitat nicio clădire mai impresionantă

casa-poporului

Preşedintele Camerei Comunelor a Marii Britanii, John Bercow, a declarat miercuri că Palatul Parlamentului este o clădire deosebit de frumoasă, că încă nu a vizitat nicio clădire mai impresionantă şi că doreşte să se întoarcă în România pentru a vizita locul unde a trăit bunicul său, la Galaţi.
“Am vizitat clădiri ale Parlamentelor din mai multe ţări europene şi din multe alte ţări din lume şi încă nu am vizitat nicio clădire mai impresionantă decât Parlamentul român. Cred că este un mare omagiu adus viziunii liderilor voştri, calităţilor arhitecturii, imaginaţiei celor care au creat interioarele şi care s-au ocupat de aceste elemente din clădire. Această clădire este absolut impresionantă şi am încredere că sunteţi la fel de mândri de membrii acestei instituţii pe cât sunt eu de impresionat”, a spus John Bercow, într-o conferinţă de presă susţinută la Camera Deputaţilor, întrebat despre Palatul Parlamentului.
El a arătat că joi va face o vizită la Craiova şi doreşte ca în viitor să revină în România pentru a vizita locurile unde a trăit bunicul său.
“Cu siguranţă vreau să mai vin în România şi mi-ar plăcea să găsesc locul unde a trăit bunicul meu (la Galaţi – n.r.) primii ani ai vieţii. Vreau să mă întorc şi să vizitez şi în particular aspecte pe care le-am neglijat şi care sunt deosebit de importante”, a adăugat preşedintele Camerei Comunelor.
Potrivit CV-ului preşedintelui Camerei Comunelor, bunicul acestuia pe linie paternă, Jack Bercowitch, a trăit la Galaţi până la vârsta adolescenţei când a emigrat în Marea Britanie. Ulterior, s-a căsătorit tot cu o emigrantă din România pe care a cunoscut-o în Regatul Unit.

Vezi si

Şonka: Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o …

One comment

  1. Cum sa nu fie impresionat? Doar Casa Poporului s-a ridicat in ultimii 24 de ani duparevolutie de catre guvernele Petre Roman, Vacaroiu, Stolojan, Ciorbea , Radu Vasile, Isarescu, Nastase, Tariceanu, Boc, Ungureanu si Ponta.Sper sa nu fi omis vreunul.