Tuesday , April 30 2024

Soţia laureatului Premiului Nobel pentru Pace s-a întâlnit cu acesta

Soţia disidentului chinez deţinut Liu Xiaobo s-a întâlnit cu acesta duminică, cel mai probabil pentru a-l anunţa că a câştigat Premiul Nobel pentru Pace pe 2010, a declarat o organizaţie de apărare a drepturilor omului, citată de AFP.

Cei doi s-au întâlnit duminică după-amiază, a precizat Centrul de Informaţii pentru Drepturile Omului şi Democraţie, cu sediul la Hong Kong, într-un comunicat care o citează pe soacra disidentului.

Soţia disidentului chinez Liu Xiaobo, laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe 2010, era de negăsit de vineri seară. Ea declarase atunci că se află în prezenţa unor poliţişti care îi spuseseră că urmează să o ducă la închisoarea din provincia Liaoning unde este deţinut soţul său, pentru a-i da vestea premierii sale.

Premiul Nobel pentru Pace pe 2010 i-a fost acordat vineri lui Liu Xiaobo, “pentru eforturile sale durabile şi nonviolente în favoarea drepturilor omului în China”, potrivit comitetului Nobel norvegian.

Liu Xiaobo, în vârstă de 54 de ani, execută o pedeapsă de 11 ani de închisoare, el fiind unul dintre autorii “Cartei 08”, care face apel la o Chină democratică. El a fost condamnat pentru “subminarea puterii de stat”.

Vocea oficială a Partidului Comunist chinez, cotidianul Global Times, a apreciat sâmbătă că membrii Comitetului Nobel s-au “dezonorat” şi că premiul a fost transformat într-un “instrument politic în serviciul unor motivaţii antichineze”.

Vezi si

Stoltenberg: ”Nu e prea târziu” pentru ca Ucraina să câștige războiul

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat într-o vizită la Kiev, a dat asigurări luni …