Sunday , April 28 2024

Diaconescu: Luni vin cu trei milioane de euro, în saci, pentru salariile angajaţilor Oltchim

Dan Diaconescu a declarat, sâmbătă, că va aduce luni trei milioane de euro, “în saci”, pentru plata salariilor angajaţilor Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) şi că a prezentat OPSPI o variantă de finanţare a companiei cu 91 milioane dolari, cu sprijinul Eximbank.
El a spus că va scoate luni cele trei milioane de euro din conturile sale deschise la OTP Bank şi îi va da salariaţilor înainte de eventuala semnare a contractului cu OPSPI, dacă Guvernul va găsi o soluţie legală în acest sens.
În plus faţă de cele 45 de milioane de euro din oferta pentru pachetul majoritar de acţiuni al combinatului, există o posibilă finanţare de 91 de milioane de dolari, prin Eximbank, a declarat Diaconescu.
El a spus că şeful OPSPI, Remus Vulpescu, i-a cerut vineri seara să ateste existenţa banilor printr-un extras de cont în original, autentificat, dar că acesta este imposibil de adus până la finalul week-end-ului, şi că de altfel reprezentanţii Oficiului nu au dorit să continue negocierile în zilele de sâmbătă şi duminică.
Diaconescu a afirmat că s-a întâlnit sâmbătă la un hotel din Bucureşti cu reprezentanţi ai unor investitori şi cu persoane care ar urma să administreze Oltchim, aceştia sfătuindu-l să nu semneze contractul pentru Oltchim în condiţiile cerute de OPSPI.
Diaconescu a mai arătat că la un moment dat în timpul negocierilor Vulpescu şi-a deschis laptopul şi i-a întrebat pe participanţi ce muzică vor să asculte, punând piese cântate de Tudor Gheorghe, Ilie Micolov şi AC/DC.
Vineri seara Diaconescu a susţinut că Guvernul a transmis că nu poate continua negocierile pentru contractul de vânzare a acţiunilor Oltchim atât timp cât nu se face dovada că există suma de 45 de milioane de euro pentru preluarea titlurilor.
Dan Diaconescu a câştigat săptămâna trecută licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.
Premierul a precizat atunci că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.
Joi seară, Victor Ponta a declarat că informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.
Presa a relatat joi, citând un document oficial, că firma Gliding din Amsterdam garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane de euro într-un cont din Olanda al băncii HSBC.

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …