Tuesday , May 14 2024

Kovesi: Sentinta se pune in aplicare de indata. Politistii au procedat corect

Procurorul general Codruţa Kovesi a declarat, joi, că se va verifica dacă poliţiştii care au mers miercuri noapte la locuinţa lui Năstase pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei au respectat procedurile, ea precizând şi că mandatul de executare trebuia pus în aplicare de îndată.
“Din punct de vedere al legislaţiei, mandatul de executare se pune de îndată în aplicare. Nu e un termen de 3 zile, 5 zile, 10 zile în care acest mandat trebuia să fie pus în aplicare. În momentul în care este primit de către Poliţia Română, potrivit legii, el se pune în aplicare de îndată. Din această perspectivă, cei care s-au deplasat să pună în aplicare mandatul au procedat corect. Am văzut că se vehiculează în spaţiul public un termen de 24 de ore. Legea nu reglementează un astfel de termen, dimpotrivă, legea spune se pune în aplicare de îndată. În toate situaţiile în care s-au emis astfel de mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, mandatele au fost puse în executare de îndată. Nu s-au pus în executare de îndată numai în situaţiile în care persoana respectivă era dispărută, nu se afla la domiciliu”, a spus Kovesi.

Vezi si

10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan

Am continuat planul de măsuri pentru reducerea numărului de morți pe drumurile României, afirmă social-democratul …

One comment

  1. Atunci de ce nu ati fost corecti ; “la iesirea din sala de judecata”?Azsta ar fi insemnat/ “de indata”