Monday , May 6 2024

Udrea: Ungureanu, cea mai bună soluţie a PDL pentru prezidenţiale

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat că premierul Mihai Răzvan Ungureanu este cea mai bună soluţie a democrat-liberalilor pentru alegerile prezidenţiale, în prezent.
“Poate fi o soluţie câştigătoare la alegerile prezidenţiale din 2014. Dacă alege să candideze din partea PDL, este numai opţiunea lui Mihai Răzvan Ungureanu. Poate fi viabilă această alegere ca PDL să mearga cu Mihai Razvan Ungureanu la alegerile prezidenţiale. Nu avem altă opţiune, astăzi, cel puţin nu una mai bună”, a precizat Elena Udrea la RTV, potrivit Ziare.com
Ea a explicat că şi prim-ministrul trebuie să-şi dorească să candideze din partea PDL. “Noi vorbim despre domnul Ungureanu, dar nu ştim ce vrea dânsul, este astăzi cel puţin la aceeaşi cotă de credibilitate ca Crin Antonescu şi ca Victor Ponta”, a afirmat liderul democrat-liberal. Referindu-se la o posibilă mişcare politică a lui Ungureanu, în viitor, fostul ministru al Turismului este de părere că este foarte posibil să fie discuţii în acest sens.
“Mi se pare firesc ca o discuţie legată de formarea unui nou partid politic pe zona de dreapta a politicii româneşti să pornească de la discuţii cu PDL. Rămâne de văzut dacă Mihai Răzvan Ungureanu începe discuţii cu noi sau cu PNL. Dânsul trebuie să decidă ce face, dar nu poate face o mişcare politică decât pe centru dreapta, pentru că dânsul este un om de dreapta, nu mă aştept sa inceapa discutii cu PSD. Prima negociere ar trebui sa fie cu PDL, la care sa participe ulterior si alte partide politice de dreapta”, este de parere presedintele PDL Bucuresti”, a mai spus Udrea.

Vezi si

Tradiții de Paști: se ciocnesc ouă roșii sau vine Iepurașul?

Ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar …