Tuesday , May 7 2024

Criza datoriilor suverane se va resimţi în statele occidentale timp de o generaţie

Thomas Mirow, presedintele BERD

Populaţia statelor occidentale va resimţi criza datoriilor suverane “timp de o generaţie”, apreciază preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Thomas Mirow, citat de AFP.

“Creşterea puternică a datoriilor suverane va avea consecinţe pentru contribuabilii occidentali timp de o generaţie”, a afirmat Mirow, adăugând că ţările din Europa de Est şi Asia Centrală unde BERD a intervenit au fost mai puţin atinse de aceste probleme.

Explozia datoriilor de stat reprezintă, probabil, cea mai distrugătoare consecinţă directă a crizei, împiedicând redresarea economică, a menţionat preşedintele BERD.

El a subliniat că povara datoriei a trecut asupra finanţelor publice şi afectează, totodată, capacitatea băncilor de a acorda împrumuturi sectorului privat.

Mirow pledează în favoarea politicilor bugetare mai stricte. Oficialul BERD a îndemnat, de asemenea, Uniunea Europeană să accelereze eforturile de îmbunătăţire a competitivităţii.

Vezi si

Datoria administratiei publice a trecut pragul de 50% din PIB în februarie, sărind la 52,4%

Datoria administratiei publice a crescut în luna februarie cu 40 miliarde lei, ajungând la 841 …