Thursday , May 16 2024

Acuzații de blat la semimaratonul de la Beijing: Trei alergători africani i-ar fi permis campionului chinez să câștige

Acuzații de blat la semimaratonul de la Beijing. Organizatorii investighează acuzațiile potrivit cărora trei sportivi africani i-au permis în mod voit alergătorului vedetă al Chinei, He Jie, să câștige cursa care a avut loc duminică, scrie BBC.

Filmările făcute la cursa de duminică îi arată pe Robert Keter și Willy Mnangat din Kenya și pe Dejene Hailu din Etiopia arătând spre linie, încetinind ritmul și, aparent, făcându-i semne cu mâna lui He Jie. He Jie, în vârstă de 25 de ani, a terminat cu o secundă înaintea celor trei, care s-au clasat pe locul doi. Rezultatul a fost criticat pe rețelele sociale.

Un purtător de cuvânt al Biroului Sportiv din Beijing a declarat pentru AFP că investighează incidentul, precizând: „Vom anunța publicului rezultatele odată ce acestea vor fi disponibile”.

He Jie, în vârstă de 25 de ani, a câștigat aurul la maraton de la Jocurile Asiatice din 2023 de la Hangzhou. Niciunul dintre sportivi nu a comentat incidentul.

Vezi si

CSU Suceava a pierdut la mare luptă la Baia Mare și a rămas pe locul 7 înaintea ultimei etape a Ligii Naționale

Handbaliștii suceveni au cedat miercuri seară, pe terenul lui Minaur, cu scorul de 37-40, după …