Alte stiri
Lucian Harșovschi acuză PSD că a lipit mai multe afișe decât permite legea și că i-au fost acoperite afișele
acum 4 hours
O tehnologie nouă și inteligentă este folosită în prezent la Sibiu, una care face să dispară disconfortul pentru locuitori când vorbim despre lucrări de înlocuire a rețelelor de apă. Nu mai e nevoie de spargerea străzilor sau blocarea traficului, pentru că autorităţile locale au apelat la o tehnologie numită „relining”. Mai exact, este vorba despre construirea unor noi conducte în interiorul ţevilor vechi.
„Aceste lucrări au loc acum în zona rețelelor în care există țevi de fontă, structuri mult mai vulnerabile în special în zonele de îmbinări, puncte care sunt acum rezolvate astfel. Prin aceste reabilitări crește și capacitatea de transport, deoarece nu mai există acea rugozitate pe care o prezintă vechile țevi de fontă”, a declarat Vasile Maier, directorul general al Apă Canal SA.
Este o tehnologie scumpă, dar până la urmă costurile sunt cam aceleași ca și în cazul lucrărilor clasice. În plus, este eliminat disconfortul produs de spargerea drumuli și închiderea lui, iar timpul necesar reabilitării este mai scurt decât în cazul unei intervenții clasice.
foto: Turnul Sfatului
Tags inlocuire Obiectiv de Suceava Sibiu tehnologie tevi
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, rămâne sub control judiciar în dosarul în care este acuzat …