Tuesday , May 14 2024

SUA au autorizat furnizarea de bombe şi avioane de război către Israel

Statele Unite au autorizat în ultimele zile transferul de bombe şi avioane de luptă în valoare de miliarde de dolari către Israel, chiar dacă public îşi exprimă îngrijorarea cu privire la o ofensivă militară israeliană anticipată la Rafah, relatează vineri cotidianul Washington Post citat de Reuters.

Noile pachete de arme includ peste 1.800 de bombe MK84 şi 500 de bombe MK82, a indicat publicaţia americană, citând oficiali ai Pentagonului şi ai Departamentului de Stat.

Washingtonul acordă 3,8 miliarde de dolari pentru asistenţă militară anuală Israelului, aliatul său de mult timp. Statele Unite ale Americii se grăbesc să furnizeze apărare antiaeriană şi muniţie Israelului, dar unii democraţi şi grupuri arabo-americane au criticat sprijinul ferm al administraţiei Biden pentru Israel, despre care spun că îi oferă un sens de impunitate, notează Reuters. AGERPRES

Vezi si

Belgia: Un șofer de camion român, ucis de un capac de canal aruncat de pe un pod de cinci tineri

Cinci tineri urmează să compară marţi în faţa justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru …