Alte stiri
Președintele ales al Slovaciei: Premierul Robert Fico poate vorbi, dar starea sa este critică
acum 4 hours
Gheorghe Șoldan: Sistemul de sănătate din Suceava ajunge la Urgențe și nu este băgat în seamă
acum 5 hours
Lucrările de refacere a străzii Aurel Vlaicu din cartierul Ițcani au fost reluate. Un anunț a fost făcut de viceprimarul Lucian Harșovschi care a verificat modul în care se lucrează pe această stradă. El a purtat discuții nu doar cu muncitorii, ci și cu localnicii.
De asemenea, viceprimarul Sucevei a precizat că investiția presupune atât refacerea trotuarelor cât și asfaltarea ei. „Punem borduri, schimbăm trotuarul și vom reface și strada în așa fel încât traficul rutier în această zonă să se desfășoare constant. Este o stradă circulată pentru că pe lângă case avem și foarte multe spații comerciale. Așadar un nou șantier și în cartierul Ițcani pentru că vremea permite. și nu ne oprim aici, continuăm și cu alte lucrări”, a spus Lucian Harșovschi, referindu-se la lucrările reluate pe strada Aurel Vlaicu din cartierul Ițcani, rută despre care a spus că necesită o reparație capitală.
El a adăugat că nu se vor opri lucrările doar la această stradă și a dat ca exemplu una din apropiere și care poartă numele dramaturgului I.L. Caragiale. Şi pentru această stradă, Primăria Suceava a început procedura necesară pentru expertiza iar dacă se confirmă că aceasta a avut cândva asfalt – așa cum susțin oamenii – se pot continua lucrările, nu pe investiții, ci pe reparații cu un strat de covor asfaltic. (D.P.)
Miercuri seara, în jurul orei 20.50, o instalație artizanală de produs țuică a explodat în …