Alte stiri
Tâlharul ”Dan Duru”, din Șcheia, condamnat la 7 ani de închisoare, a fost adus din Germania
acum 4 hours
Lora va concerta în Cetatea de Scaun a Sucevei. Ce alte evenimente pregătesc organizatorii Colosseum Tournament
acum 6 hours
Duminică, la ora 17:50, Pololiția Municipiului Suceava a fost sesizată telefonic de către personalul din cadrul UPU Suceava cu privire la faptul că la unitatea medicală au fost aduse două persoane cu multiple traumatisme produse prin cădere de pe bicicletă.
Din verificările efectuate a reieșit faptul că T.D., în vârstă de 17 ani, și I.V (18 ani), ambii din municipiul Suceava, în timp ce se aflau în pădurea Zamca, parcurgând un traseu cu biciclete de tip mountain bike, fiecare separat, la un moment dat aceștia s-au intersectat, lovindu-se unul de celălalt, provocându-și leziuni. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care le-a acordat primele îngrijiri, după care au fost transportați la unitatea medicală, pentru investigații amănunțite, fiind diagnosticați preliminar cu sindrom confuzional amnezie retrogradă, contuzie toraco-abdominală, policontuzii prin cădere de pe bicicletă.
Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, organizat de Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, Societatea Scriitorilor …