Alte stiri
Președintele ales al Slovaciei: Premierul Robert Fico poate vorbi, dar starea sa este critică
acum 5 hours
Duminică, la ora 16.40, pe DC 47 (DC Remezeu), de pe raza comunei Vicovu de Jos, polițiștii au oprit un autovehicul marca VW Transporter ce se deplasa dinspre pădure spre centrul comunei. La volan se afla C. Ion, în vârstă de 37 ani, din Vicovu de Jos, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că mașina aparține tatălui șoferului, care i-a încredințat autovehiculul, cunoscând faptul că aceasta nu deține permis de conducere. Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ”Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, și încredințarea unui vehicul spre a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere.
Tags fara permis news Obiectiv Obiectiv de Suceava politia stiri Suceava
AJOFM Suceava organizează vineri, la Iulius Mall Suceava, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, un …