Tuesday , May 14 2024

Cod galben de ploi abundente în zona de munte a județului Suceava, până luni seară

Meteorologii anunţă ploi și instabilitate atmosferică până luni seară, în majoritatea regiunilor ţării, incluzând zona de munte a județului Suceava. Precipitaţiile vor fi abudente şi în unele locuri vor cumula 40 de litri pe metru pătrat. 

Potrivit ANM, până la ora 21.00, va fi instabilitate atmosferică local în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi în zona montană, ce se va manifesta prin perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat vijelii şi grindină.

”În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi pe alocuri de peste 30…40 l/mp. Astfel de fenomene vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. Vântul va avea intensificări în extremitatea de sud-vest a ţării”, a transmis ANM.

Sursa citată a precizat, de asemenea, că în intervalul 31 iulie, ora 21:00 – 01 august, ora 03:00, va fi instabilitate atmosferică în Dobrogea.

Se va manifesta prin perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi pe alocuri de peste 30…40 l/mp.

 

 

Vezi si

În premieră, cinci fete participă la Campionatul European al Tinerilor Silvicultori, găzduit în acest an de Colegiul Silvic ”Bucovina” Câmpulung Moldovenesc

Campionatul European al Tinerilor Silvicultori – European Championship in Forestry Skills va fi găzduit, în …