Tuesday , May 14 2024

Un șofer din Moldova, aflat la volan de 7-8 ceasuri, a adormit și a intrat cu mașina într-un cap de pod, la Poiana Stampei

Vineri dimineață, în jurul orei 09.00, pe D.N. 17, pe raza satului Poiana Stampei, un bărbat din Moldova aflat la volanul unui autoturism Kia a adormit la volan,  a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune frontală cu capătul din beton al unui podeț.

Bărnatul le-a spus polițiștilor că a plecat din Republica Moldova în noaptea de 20/21.07.2023, în jurul orei 01:30, conducând continuu până la momentul producerii accidentului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, valoarea fiind negativă. În autoturism se aflau trei pasageri, unul dintre ei fiind rănit ușor și transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate

Polițiștii au întocmit dosar privind săvârșirea infracțiunii de ,,vătămarea corporală din culpă”. (O.S.)

Vezi si

În premieră, cinci fete participă la Campionatul European al Tinerilor Silvicultori, găzduit în acest an de Colegiul Silvic ”Bucovina” Câmpulung Moldovenesc

Campionatul European al Tinerilor Silvicultori – European Championship in Forestry Skills va fi găzduit, în …