Monday , May 6 2024

O șoferiță beată din Verești a lovit o femeie și un copil pe trecerea de pietoni și a părăsit apoi locul accidentului

Duminică, în jurul orelor 12:30, L. Oana, de 31 ani,  din Verești,  a condus un autoturism  marca Mercedes pe DJ 290,  iar în zona trecerii pentru pietoni din dreptul Şcolii Verești, s-a angajat în depășirea unor vehicule, peste marcajul continuu și a surprins și accidentat pe  C. Natalia, de 45 ani, și C. Paraschiva, de 7 ani, ce se aflau în traversarea străzii, pe la trecerea pentru pietoni.

politia, masina noua Obiectiv

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a fetiței și a femeii, ambele fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

După producerea evenimentului rutier, conducătoarea autoturismului marca Mercedes a părăsit locul de producere a accidentului. La scurt timp, în jurul orelor 12.40 lucrătorii SPR 2 Ipotești au fost contactați telefonic de către L.  Oana care a relatat faptul că ea este conducătorul autoturismului marca Mercedes care a provocat accidentul rutier.

Şoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,59mg/l alcool în aerul expirat. Acesteia i s-au prelevat și mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele acesteia a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de  „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Vezi si

Un incendiu puternic pornit de la un cablu defect a afectat două locuinţe din Voroneţ (FOTO, VIDEO)

  Sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15.00, un incendiu a izbucnit la  o gospodărie din …