Tuesday , April 30 2024

UPDATE 2: Inundații catastrofale în Italia. Cel puțin 8 morți. Orașe întregi din Emilia-Romagna sub ape

UPDATE2: Autoritățile italiene au anunțat că numărul deceselor a crescut la opt. „Gândurile noastre se îndreaptă către cele 8 decese și la cei dispăruți. Urăm condoleanțe familiilor acestora”, a declarat președintele regiunii Emilia-Romagna, Stefano Bonaccini. Oficialul a mai precizat că „foarte multe persoane au fost evacuate”, printre care 3.000 în Bologna, 5.000 în Faenza și 5.000 în Ravenna, dar bilanțul real ar putea fi mult mai mare.

Sunt 8 persoane care și-au pierdut viața, dintre care șase sunt identificate: un bărbat din Forlì care s-a înecat în casa sa, un bărbat și o femeie care au murit în cartierul Cava, tot în Forlì, un bărbat surprins de o alunecare de teren în Casale di Calisese și un cuplu care locuiește în zona Cesenate.

UPDATE: Situația din Emilia Romagna, regiune din nord-estul Italiei, cu ieșire la Marea Adriatică, este din ce în ce mai dramatică din cauza situației de urgență cauzată de condițiile meteorologice nefavorabile care a afectat și regiunile învecinate. În timpul nopții de marți au avut loc noi inundații, apa a invadat drumurile și casele din multe orașe: de la Cesena la Faenza, de la Riccione la Lugo.

Operațiunile de salvare sunt dificile, iar locuitorii sunt rugați să urce la etajele superioare ale caselor lor. Bilanțul este dramatic, cinci morți, după ce inițial autoritățile anunțaseră 2 morți și 4 dispăruți.

Un bărbat, care fusese dat dispărut, a fost găsit ulterior mort în timpul nopții la Forlì. El locuia la parterul unei case care a fost inundată de apele râului Montone, din apropiere. O altă persoană a murit în Ronta di Cesena. Un bărbat de 70 de ani a fost găsit mort, iar corpul său a fost recuperat de pompieri. Soția sa este încă dispărută.

Mii de oameni au fost evacuați în urma structurilor inundate și a râurilor inundate sau revărsate, care au ieșit din matcă, relatează Corriere della Sera. În Cesena, oamenii au fost nevoiți să se urce pe acoperișuri, așteptând să fie duși în siguranță de elicoptere. La Forlì, primarul a anunțat „cea mai gravă situație de până acum”.

Școlile au fost închise și miercuri, 17 mai, la Bologna și în celelalte municipalități afectate de inundații.

Vicepremierul Italiei, Matteo Salvini, anunță că din punctul său de vedere este oportună amânarea Marelui Premiu de la Imola, programat în acest weekend, având în vedere urgența meteo nefavorabilă care afectează Emilia-Romagna, relatează Corriere di Bologna. Există speranța, în cazul în care amânarea va deveni oficială, ca această cursă să poată fi organizată ulterior.

Știre inițială: Două persoane au murit şi mii de oameni au fost evacuaţi din locuinţe în urma inundaţiilor devastatoare care s-au abătut asupra regiunii italiene Emilia-Romagna, au anunţat miercuri autorităţile, avertizând că situaţia s-ar putea înrăutăţi. Până în prezent sunt raportați doi morți și patru persoane dispărute.

”Precipitaţiile nu s-au încheiat, vor continua timp de mai multe ore”, a declarat pentru canalul de ştiri SkyTG24 adjunctul Agenţiei pentru Protecţie Civilă, Titti Postiglione. ”Ne confruntăm cu o situaţie foarte, foarte complicată”.

Conform Agerpres, oficialul a spus că mai multe persoane sunt date dispărute, dar nu a putut oferi numărul exact al acestora, informează Reuters. Potrivit postului public de televiziune RAI, precum şi altor media, cel puţin patru persoane sunt date dispărute, una în Cesena, iar trei în oraşul învecinat Forli.

Mai multe râuri au ieşit din matcă în Romagna, partea estică a regiunii, pe malul Mării Adriatice, forţând locuitorii unor oraşe precum Cesena să se urce pe acoperişul locuinţelor, de unde pompierii i-au preluat cu ajutorul elicopterelor sau al bărcilor pneumatice.

Oraşul Ravenna a fost, de asemenea, grav afectat.

„A fost probabil cea mai grea noapte din istoria Romagna”, a declarat pentru postul public de radio RAI primarul Ravenna, Michele de Pascale, care a mai precizat că 5.000 de persoane au fost evacuate doar din oraşul său în timpul nopţii. ”Ravenna este de nerecunoscut după pagubele suferite”, a mai spus el.

Prim-ministrul Giorgia Meloni şi-a exprimat ”întreaga solidaritate cu populaţia afectată” şi a scris pe Twitter că Guvernul urmăreşte situaţia îndeaproape şi este pregătit să ofere asistenţă. (Agerpres)

foto: Facebook/Meteoroby

 

Vezi si

Stoltenberg: ”Nu e prea târziu” pentru ca Ucraina să câștige războiul

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat într-o vizită la Kiev, a dat asigurări luni …