Wednesday , May 15 2024

Ion Lungu propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare Post-mortem arhitectului Bogdan Adomniței, mort duminică într-un accident de avion

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunțat, luni dimineață, că va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare Post-mortem  arhitectului Bogdan Adomniței, care a murit duminică după ce s-a prăbușit cu o aeronavă de mici dimensiuni la Hurjuieni – Gălănești. Printre alte lucrări importante, Bogdan Adomniței a fost cel care a contribuit la proiectul de reabilitare a clădirii Primăriei și la realizarea Sălii Unirii de la Consiliul Județean Suceava. De asemenea, arhitectul sucevean lucra la realizarea parcării supraterane de lângă Primărie și la proiectul de modernizare a Sălii de ședințe de la Primăria Suceava.


”Este o zi tristă pentru orașul nostru. Ne-a părăsit pentru totdeauna într-un tragic accident tânărul arhitect Bogdan Adomniței.Era un arhitect din noua generație, un bun specialist și un mare OM. Și-a pus amprenta pe proiecte importante din orașul nostru, și mă opresc la a da două exemple: în primul rând pe reabilitarea clădirii primăriei pe fonduri europene și pe realizarea Sălii Unirii de la Consiliul Județean Suceava. Lucra la proiecte importante pentru municipalitate: realizarea parcării supraterane de lângă primărie, la proiectul de modernizare a Sălii de ședințe la Primăria Suceava. Și-a iubit mult orașul.
Pentru proiectul de modernizare a primăriei care este un proiect reușit, voi propune Consiliului local, acordarea titlului de Cetățean de Onoare Post-mortem al orașului nostru. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în lumea drepților. Sincere condoleanțe familiei!”, a transmis primarul Ion Lungu. (O.S.)

Vezi si

Creșa de la ieșirea din Suceava spre Botoșani ar trebui finalizată în șase luni 

Lucrările de construire a creșei de 110 locuri din cartierul Tinereții au demarat. O conferință de …